Exista niste chestii pe lume, de la care nu ma pot abtine. Inafara de cele pe care le banuiti deja.
Ei, si de-aia incerc sa le ocolesc cat pot. Daca sunt confruntata cu ele, adica mi se vara de catre un om rau sub nas, s-a terminat. Intind mana si le indes adanc in gura. Acolo unde mi se pare mie ca le e locul.
Fructul meu de suflet, coleg si prieten, pe numele lui lamaie, s-a mirat cand a auzit ca sunt genul dependent. Ea stia ca nu pun gura pe tigari si cola, orice-ar fi. Dar habar n-a avut ca asta se intampla cu un motiv precis. Ea banuia ca nu mi se par bune pentru organismul diafan de cireasa. E drept si asta.
Dar adevarul este altul. Si anume ca eu am state vechi in fiecare dintre aceaste doua metehne. Deci motivul pentru care nu le ating e ca, odata calcat stramb, nu ma mai pot opri in veci. Trebuie sa ma spitalizeze cineva. Si nu-mi permit luxul asta. Cine scrie in locul meu? Cine se uita la filme? Cine mananca avocado? Cine.
Asa ca stau in banca mea. N-am incotro. Sfinte Sisoe, si acum imi aduc aminte vremurile alea. Cireasa avea putin sub majorat si era razvratita precum un franjur de la covor care nu vrea sa stea in rand cu fratii lui. Si se pune invers si te enerveaza, taman cand ai musafiri.
Avea ea langa pat, pe noptiera, o scrumiera incapatoare, uneori plina de noptile tarzii. Si o bricheta si musai tigari destule. Cum dadea ziua, cireasa refuza sa deschida ochii pana nu fuma putin. Intindea mana pe orbeste si apuca cele trebuincioase. Apoi fuma in motul patului si abia mai apoi declara deschisa ziua.
Tine minte cu evlavie tigara la cafea, tigara dupa masa, tigara dupa. Ce placere aproape mistica. Fuma cireasa, fix ca turcul. Poate ca de-aici si fascinatia legata de Istambul. Un cordon ombilical format in vremurile de mare fumatoare ale ciresei.
Si cand alaturi de tigara bolborosea si o sticla de cola de 0.25 deschisa acum si scoasa de la rece, viata intra intr-o zona de belsug. Mi se parea ca asta inseamna sa traiesti. Si nu exista nicio alta cale. A fost greu sa incep viata de adult. Care a insemnat sa renunt la tot ce ma subjuga.
Pentru ca cireasa nu putea sa fumeze 10 tigari pe zi. Ci doar 40. Si nu putea sa bea un pahar de cola. Ci de cate ori simtea sete si pofta. Si si-a dat dansa seama ca lucrurile nu mai pot continua asa.
La cola a renuntat cand a decis ca vrea sa devina gazela care este azi. Cu talie si glezna fina. La tigari doar cand a fost inchisa in spital si i s-a interzis pipa. I s-a interzis asa de tare incat au zavarat-o pe cireasa cu lanturi de matase. Si asta a fost.
Asa de placuta e amintirea pipei si a sticlelor maro, incat nici acum cireasa nu isi poate permite riscul. Nu pune cola pe limba orice-ar fi. Pentru ca stie ca o sa dea apoi pe gat pahar dupa pahar. Si nu gusta niciun fum, pentru ca nu vrea sa isi asume baxurile de tigari ce ar urma.
Si prefera sa poarte masca asta de femeie serioasa, care nu are nevoie de cine stie ce produse care sa fie fericita. Dar cand o sa fie baba cu dintii de lana, cireasa si-a propus sa reia dependenta. Ah, cat mai e pana atunci.
