vreau sa sed pe domnul Racovita

iunie 7th, 2010

Da, dupa adanca chibzuinta, m-am hotarat. Vreau sa sed pe domnul Racovita. Emil Racovita.

Clujul m-a avut inca o data. Asa face mereu. Cum ajung acolo, cum fac febra de pofta de a deveni din salajeanca veritabila clujeanca respectabila. A cherry stie. Ma inflamez, incep sad au marunt din buze si maini.

Explic aranjamente, socotesc chirii, aleg oamenii pe care sa-i constrang sa vina cu mine in periplul ardelean. Asa si acum. Debarc in Cluj si ma apuca febra ardealului. Nu, ca eu vreau sa ma mut aici. Cu deosebirea ca de aceasta data mi-am gasit si strada pe care vreau sa am resedinta. Primarule, ma ajuti?

A vazut cireasa multe strazi clujene in peregrinarile ei repetate cu indaratnicie in acest oras. Ii place si pe Horea, se bucura pe langa gradina botanica, dar si-a gasit lacasul cel intru toate multumitor. Strada Emil Racovita este locul unde m-as muta cu placere, de mi-ar plati cineva o renta viagera sau altceva similar.

In primul rand, strada Racovita duce catre un deal cu nume frumos: Belvedere. Si asta mi se pare foarte important. Orasul meu actual nu ofera astfel de foloase. E placut sa urci si sa cobori. Simte cireasa ca traieste.

Pe strada asta sunt numai case de bogatani fosti sau actuali. Oameni cu sensibilitati si valori speciale, se vede de la o posta. Au grija de garduri si flori si acoperisuri. Iar cei care nu mai pot face asta si se multumesc cu o casa mai darapanata dar cu iasomie la poarta, se vede ca sunt si ei subtiri.

Fiecare casa este diferita, cu o curte cotropita de verdeata si buchete de flori neculese. Fiecare casa este diferita dar in deplina armonie cu vecina ei. Pe strada Emil Racovita nu prea sunt stabilimente kitschoase si cred ca si locatarii sunt ok.

Am spionat cu atentie si deci am zarit cativa dintre ei. Au biciclete, au furtun in curte si clopotei pentru vant. Nicaieri nu se aude vreo manea. Locatarii sunt subtili, demni de casele lor si pare ca traiesc cu decenta. In plus, un etaj mai jos au Somesul si restaurantul Marti. Unde e mereu salata cu avocado.

Ce ne mai potrivim, eu si Racovita. Aici miroase, in fiecare dimineata, a camp. Parca nici nu te alfi intr-o inima de ardeal in care sunt tramvaie, trolee si fabrici si uzine. Strada pulseaza mereu de prospetime. Si cireasa, cand este de fata, pulseaza odata cu ea.

Are si avantajul incontestabil ca se afla tare in centru. Asa de aproape de orice, incat poti sa te sui pe bicicleta si sa faci fitness intensiv pe micul deal. Oare ce e aia renta viagera. Are legatura cu voiajul, cumva? Si cum o poate cireasa obtine.

Pe Emil Racovita nu e niciodata praf. Doar multi copaci si liniste si pace. Cireasa pofteste negresit o oferta buna din partea primariei. Si promite sa deina mascota orasului sau sa incheie un alt aranjament comercial convenabil, in caz ca i de indeplineste cererea.

Deci, domnule primar, cum sa fac. Sa folosesc modelul faceti dumneavoastra o cerere sau pot sa-mi fac bagajul si sa vin direct. Astept un semn, doar un semn. Racovita nu mai poate fara mine. Si si eu ard de dragul lui si doresc sa sed pe el, negresit.

pandanTIFF pe piept de cireasa

iunie 6th, 2010

Cam asta este TIFF-ul in fiecare an pentru cireasa. Un pandanTIFF valoros de purtat la gat cu mare placere si fala. Se intampla doar 10 zile pe an in Cluj dar pe cireasa o umple intamplarea asta stufoasa, cat sa-i ajunga ceva drum.

Nici nu inteleg cum am putut sa ocolesc, din nestiinta sau poate cine stie ce treburi arzande (noooot) festivalul asta timp de atatia ani. Daca ma prindeam mai devreme, filosof eram. Pentru ca TIFF nu o injecteaza pe cireasa doar cu o gramada de filme garantat bune, alese pe spranceana de Mihai Chirilov, pe care l-am intervievat cu de-amanuntul.

TIFF insemna libertatea de a te bucura de Cluj la inceput de vara. Inseamna inghetata linsa repede intre doua filme, in timp ce cu cealalta mana urc poze pe net. Ca sa vada tot omul cum e TIFF-ul. Festivalul strange cea mai –pestrit inteligenta lume laolalta. Si pune pe tava o oferta bogata, indesata, opulenta, strivitor de buna. Pelicula nearsa degeaba.

Mi-ar fi placut sa ma vedeti infometata (rar se intampla), fugind cu parul maciuca de la un cinematograf la altul. Ca sa nu cumva sa scap ce mi-am propus pentru ziua respectiva. Imi place asa de mult la TIFF, ca nici macar nu am nevoie de un insotitor ca sa ma introduc in ciorba asta cu gust bun.

Cum debarc in oras, cum ma pun pe vazut filme dupa filme. Si totusi, cu toata organizarea mea diabolica de tip 6 ore dormim, 40 de minute mancam, 2.8 minute mergem la toaleta si acum bem 2 litri de apa, am reusit sa vad in 3 zile doar 10 filme.

Cate mi-au scapat, Sfinte Sisoe, cate mi-au scapat. Lasa ca poate la prind la Muzeul Taranului. Am déjà ochii cat cepele inca verzi dar cu bulb bine definit, cand intru pe site-ul lor. Cand or veni? Si care dintre ele?

Cireasa merge la TIFF la petreceri unde iese mereu bine. In special cele HBO, mi se pare mie, ca zbarnaie. Ce bine ca sunt pe lista scurta de invitati. Abia astept sa-mi fac o noua palarie fistichie. Am de pe acum modelul in cap. Trebuie sa o sun pe Cosmina Fandacsia.

As vrea enorm sa va conving sa veniti, anul viitor, toti cu mine. Adica cele cateva mii de cititori pe care ii am in fiecare luna. Sincer nu cred ca va fi asa de criza incat va trebui sa ne ardem paturile ca sa avem cu ce ne incalzi. Si sa ne vindem sufletele si mamele ca sa fie paine pe masa. Deci nu vad niciun motiv pentru care sa lipsim. Sa vii la TIFF poate sa coste un mizilic.

Cireasa e asa de incantata de eveniment, incat pentru anul viitor are plan ferm. Va sta o saptamana intreaga, fie ce-o fi. Va lasa tot ce face si se va prezenta la apel, cu entuziasmul la cote de alarma si pixul pregatit sa redea tot ce misca acolo. Ca un trimis de pace ce se afla.

Si va inghiti cate filme va putea, gogalt-gogalt, precum lupul sarmalele caprei cu marar la subsuori. Oare povestitorul a vrut sa ne indice faptul ca aceasta capra, mama buna altfel, nu se radea defel la subrat? Hihi.
TIFF este pentru mine gura anuala de distractie cinefila bine organizata, plasat intr-un décor care-mi este atat de prielnic.

TIFF este pentru mine un pandanTIFF. Si tin la luxul de a-l purta in fiecare an. Obrazul meu subtire cu festivalul asta se tine.

cireasa teleleu

iunie 6th, 2009

rock

E prima data cand cireasa alege cu buna stiinta sa se duca singura cuc intr-un loc care colcaie de oameni. Si sa faca ce-o putea ea mai bine acolo, fara sa intrebe publicul.

Aterizez in tromba la TIFF joi la amiaz’, si constat ca parcatul in Cluj nu este pentru nevolnici. No. Mi se termina repede puterile pentru ca nu e chip sa opresc masina undeva in centru.

Imi vine sa rog un clujean pedestras sa o ia el si, timp cateva ore, sa o tina plina ochi cu gagici si balamuc, pe unde vrea el. Cu promisiunea ca are si cina inclusa in pachet.

Ar promite multe cireasa, doar sa nu mai fie nevoita sa dea roata in continuu, fara rezultat, cu TIFF-ul sub nas, pe post de fata morgana. Dar uite in sfarsit un loc.

Dupa ce il inhata, i se pune o conditie dureroasa. Sa vorbeasca cu o masinarie clujeana pentru parcari. E ce uraste cireasa mai mult pe lume. Insa uite ca nu mai e chip sa faca mofturi. Roaga un clujean sa o ghideze si reuseste sa obtina tichetul eliberator.

Paranteza: pentru ca a invatat sa faca asta in locul cu pricina, cireasa nu a mai parcat nicio data in alta parte, indiferent unde a avut treaba. E drept ca locul era oarecum bine pus. Destul de aproape de cinematografe dar si vizavi de Marti.

Ce e asta? Locul unde se indestuleaza ea de trei ori pe zi. In timp ce se da pe net. Ea n-ar vrea sa manance atat, i-ar fi ajuns cateva graunte. Dar prietenul ei imaginar, I., i-a zis sa-si respecte mesele, si cireasa nu-i iese din cuvant.

Prin urmare dimineata incepe cu ham&eggs, care includ o portie zdravana de cartofi prajiti. Pe post de emolient, foloseste un caffe latte si un fresh jumate mar, jumate morcov.

La pranz iarasi isi aduce aminte de ce a zis I., si fara prea mult chef inghite supa cu galuste, pui cu tagliatelle si parmezan. Apoi tarte tatin, cu sos de caramel deasupra, sa spele grasimile.

Seara o jumatate de kilogram de salata cu avocado, pepene galben, pui si un sos cu maioneza. Asta pentru ca isi da seama ca la ora asta se mananca usor, asa. Si tot asa in fiecare zi, cu firave variatiuni la pranz, ca sa nu o certe I.

Cireasa faca asta in continuu pana duminica. In loc sa caute si ea lumea cu care ar putea schimba cateva vorbe, se pune cu indaratnicie si incepe sa inghita filmele vedete.

Mai inghite si filme despre care nu zice nimeni nimic, dar cireasa e multumita si cu astea. Filme sa fie, si fara prea multe socializari.

Mai da cate un buna ziua unui cunoscut, dar cand sa creada acesta ca se infiripa o conversatie agreabila, cireasa se plesneste peste frunte, semn ca a uitat ceva vital. Si fuge sub pretextul ca a uitat sa alapteze, nu vede omul ca trebuie sa plece?

Cat poate sa o duca cireasa asa? O viata, i se pare ei acum. Sigur, cand a purces spre TIFF, i-ar fi placut sa aiba o companie placuta. Dar odata spulberate sperantele, cireasa e asa de multumita de singuratatea ei.

De fapt, activitatea ei o pasioneaza in asa masura, incat nici nu ajunge sa revada gradina botanica si nici la targul de antichitati dinspre Huedin, care i-ar fi placut nevoie mare si se tine doar de doua ori pe an.

Ca sa desavarseasca parca singuratatea asumata a ciresei, prietenii la care sta la Cluj au plecat de acasa in alt oras. Are pe mana cireasa un casoi cu 2 etaje, cu fata spre padure.

Nici vorba sa-i fie urat. Cireasa gusta discutiile inteligente si amuzante pe care le are cu ea insasi. Si abia are timp sa vada toate filmele care sunt de vazut. Mereu ii scapa ceva. Daca mai sta de vorba si cu oamenii, ii scapa si mai multe. Deci nu.

Una din cele mai asteptate activitati la TIFF, inafara de filme, sunt petrecerile de fiecare seara. Cireasa este legata fedeles si adusa cu calus in gura la una dintre ele.

Dar pana la Gala finala nu mai pune piciorul in alta parte. Sunt atatea filme de vazut pe lume. Si TIFF-ul asta care se termina prematur!

Noroc ca I. o sa-i dea jos filmele Il divo, Ancristul, Fata in casa, O istorie completa a esecurilor mele sexuale si Despre Eni.

Cireasa a adorat sa fie singura si o sa faca o cerere la Tudor Giurgiu sa tina TIFF de 3-4 ori pe an, in diferite locatii, ca sa mai variam. Pentru ca doar asa poate ea sa plece cu motiv oficial invocat catre dana, catre familie, catre I. si catre ea insasi.

Aceasta a fost scurta istorie a ciresei teleleu, care redevine sociabila si serioasa.

cireasa, trimis de pace la TIFF

iunie 5th, 2009

Am ajuns ieri la TIFF. Cand nu vad filme, scriu pe banda ce cred, simt, fac si dreg.

Ca sa vedeti cu ce se indeletniceste cireasa intr-un oras ardelean, intrati va rog. Nu de alta, dar nu-mi sta capul la nimic altceva decat TIFF.

Ma gandesc ca ar fi bine sa intrati des, pentru veti gasi trairi in timp real. Toate asezonate cu pareri nefondate despre filme.

despre trenuri palpabile si trenuri metaforice

februarie 5th, 2009

tren

Am n-am treaba, eu iau mereu trenul.

De fapt ati vazut ca trenul e o tema la care revin mereu. Si ma tot uit la ea cu tot felul e ochelari diferiti. Cel mai mult imi place sa il iau impreuna cu cireasa prietena. Dar cand ea nu poate sa vina, il mai iau si singura. Nu ma pot abtine.

Am observat ca orice calatorie cu trenul este o poarta de transhumanta catre o alta lume, cu reguli speciale. Mai tineti minte reclama aia de la L&M de prin ‘92. Cand protagonistii imbracati sobru, ca la birou. Si-au apris o tigara si au ajuns in Waikiki, cred.

Ii vezi dupa aia in chiloti, cu ghirlande de flori la gat, pe un soare orbitor. Sar stropi de apa. Ei rad de le sar mucii. Si culmea, tocmai cand intra ei prin afis. Se porneste o distractie maxima. Si asta numai de la o tigara.

E, asa e la mine cu trenul. Sa fumez nu e sanatos. Asa ca atunci cand simt un mancarici. Ma duc pana la gara. Ma vantur putin ca un gura casca, dau niste telefoane. Si apoi cumpar belet. Si acolo incepe un rotund univers de positrilitati.

Ce-am mai observat este ca, atunci cand ma urc. Sunt cateva persoane care sunt avertizate prin satelit sau cumva. Si care incep sa dea semne de viata. Desi au tacut prea multa vreme.

Daca vreau sa vorbesc cu SMPE (din alte posturi), bunaoara, e suficient sa iau trenul spre Cluj. Cand iau orice alt tren, nu suna. Dar cand iau trenul spre Cluj, primeste alerta si o da si el mai departe unei cirese cu rucsac. Foarte funny.

Mai e cineva care cum aude ca sunt in tren, ma intreaba unde. Eu zic si atunci el zice coboara, ca vin sa te iau. Nu cobor. Coboara, cand iti zic. Ete na.

Dar sa nu credeti ca teoria mea cu trenurile e una simplista. Caci e insasi folosofia mea de viata. Modul dupa care imi conduc toate actiunile. Locomotiva alegerilor mele.

Am observat eu ca pe langa trenurile palpabile. Cele in care ma urc si au o destinatie clara si fac ciu-ciu-ciu-ciu. Se mai arata in viata unui om, fie el cireasa, si trenurile metaforice.

Adica actiunile, oportunitatile, propunerile, ideile. Cele care opresc doar putin in dreptul meu si ma intreaba doar o data din ochi, ridicand din spranceana. Ce fac, ma urc sau nu? Si daca pana de curand nu prea ma urcam. Si le lasam sa treaca.

Am prins in ultima vreme curaj, si ma tot urc. Nu in toate stau jos la clasa 1. Mai stau si in picioare. Mai calatoresc si cu parteneri de calatorie nepotriviti. Mai sunt cateodata fortata sa ma arunc din mers, frangandu-mi cate ceva.

Dar nimic nu se compara cu luarea de trenuri. Sa faci alegeri in general, mi se pare cel mai nimerit lucru cu putina. Sunt mereu oripilata de ideea ca s-ar putea, daca dorm in papuci, sa ma aleaga lucrurile pe mine. Nu eu pe ele.

Si asta nu mai vreau sa accept sa mi se intample. Am trait o vreme buna asa. It sucks. M-am invatat minte si de atunci. In unele trenuri care nu vor sa se opreasca ma arunc eu, din mers. Pe altele le oblig cu un cutit la gat sa faca halta pe la mine. Si le deraiez linia.

Asa ca pe modelul kamikatze, eu nu stiu multe. Cum apare un tren, cum il iau. Si ce-o mai fi, om vedea. Tren sa fie. Ciu-ciu-ciu-ciu.