Sa mananc mi-a placut mereu. Nu cred ca mai e pentru cineva un mister informatia asta. Sunt primara pana-n maduva de cireasa.
Apreciez o gateala tulburatoare de trei ori pe zi. Un somn trainic pe timp de noapte, pentru ca pielita sa ramana mereu neteda.
Si nu fac mofturi nici la alte cofeturi din aceeasi categorie de lucruri ce nu necesita neaparat citirea prealabila a unei biblioteci. Daca intelegeti ce vreau sa spun. Nu dau nume, dar e o actiune de capatai.
Totusi rareori creez cu manutele astea doua ceva mai elaborat de bagat sub nas. Si cand chiar se intampla asa minune, vorbim de maximum o ciorbita acrita cu bors. Sau o mancarica de mazare, insa ultima a fost zamislita in primavara lui 2007.
Dar uite cum cireasa s-a dus intr-un loc unde i s-a spus de la bun inceput ca o sa iasa numai daca reuseste sa faca o paine, cu manutele astea doua. Emotionata de asa intamplare, m-am prezentat in strada Jean Louis Calderon, unde formeaza ea o increngatura cu Batistei.
Numele locului este Violeta’s Vintage Kitchen. O sufragerie care nu e a mea si unde mai mananc uneori. Evenimentul se cheama Atelier de facut paine #2 si participantii sunt in procent coplesitor bloggeri. Miza este crearea celei mai frumoase paini. Premiul: un tort cu cioco si banane. Muah.
Colega de grupa a ciresei este surata lamaie. Cireasa pune sortul pe dansa si se transfigureaza, ca in reclamele de tigari de la inceputul anilor ‘90, intr-o gospodina adevarata. Desi ceva mai mica de statura decat normal acceptat.
Violeta ne-a infatisat dinaintea ochilor ingrediente primordiale pentru fericire. Faina obtinuta din grau iubit de soare si ulei stors din florile ce s-au intors o vara-ntreaga dup-al lor stapan carismatic. Pe masa mai erau: iaurt iesit din uger cald de vaca ce poarta imprimeu frumos si sta cuminte, pe inserat, deasupra galetii. Sare adunata cu grija de pe spuma valurilor marii de iunie. Unt obtinut prin zvantarea si istovirea smantanii venite de la aceeasi vaca de mai sus. Apa din izvoarele lumii, venita doar printr-o intamplare incredibila la robinul de sub nasul nostru. Seminte din fructele pamantului, amestecate intru savoare sporita. Si un ou ouat de o gaina care l-a slobozit cu drag in lumea ce mare, ce incepe in al sau cuibar.
Cireasa tematoare a cernut cu grija faina. Dar apoi lucrurile au inceput sa se lege. Si dupa numai cateva minute, cine credeti ca framanta de zor la botul de huma dulce care se itea din ale ei maini obisnuite atavic cu aluatul? Cum cine?
Ce chestie. Stiati ca faina nu musca? Si ca oul crud nu produce leziuni? Cireasa s-a imprietenit pe data cu a ei coca. Si, sfatuindu-se cand cu violeta, cand cu surata lamaie, a creat un biloi onorabil, ce anunta viitoarea paine.
Joaca de-a painea i-a placut ciresei ceva de speriat. Ce s-a mai mozolit dumneaei, si cat a indesat aluatul, ca sa fie sigura ca painea ei va fi suava si usoara ca aripile unei gargarite.
Cum romantica din fire nu are lecuire, cireasa a facut o paine-inima. La inceput s-a ras la exponatul ei cam infantil, sa zicem. Dar cand puiul de paine e iesit rumenit din cuptoriu, universul intreg a incuviintat alegerea.
Mi-a fost asa de draga painea mea, incat parca am nascut. As fi leagat-o la piept si as fi dus-o la toate expozitiile. Si in final as fi aranjat sa poposeasca la Louvre, imbalsamata ca artefact de civilizatie contemporana.
Dar cireasa a dedicat prima paine din viata ei prietenului ei imaginar, I. I-a infatisat-o cu grija si emotie. El a mancat-o cu pofta in timpul unui film asiatic cu batai ce s-au desfasurat in hala de carne cu muste si apoi in fabrica de gheata.
Daca paine buna si facuta de tine nu e, nimic nu e. Asa crede cireasa acum, dupa ce a mai trecut o noapte.
Poze cu intamplarea asta aici.
