caut mereu mirosul ei

mai 2nd, 2010

Sa vorbim putin despre el, acest miros, ca merita. E mirosul libertatii, al apei curate cu sare in ea, al algelor vii, al nisipului neintinat, al vantului care canta rock si al soaptelor de zeci de prieteni care sunt stransi la un loc.

Asta si multe altele compun mirosul ei, mirosul vamii. Pe care l-am simtit si acum doua saptamani, cand n-am mai putut si m-am dus buluc peste ea. Si pe care eram ferm pregatita sa-l adulmec si acum. Oh, sunt asaaa de pregatita sa las mirosul vamii sa ma ia brate, cu toate ale ei bune si rele.

Da, stiu ca de 1 mai la mare sunt si pui de rockeri si punkeri care inca nu s-au prins ca sa fii treaz e misto si prin urmare se imbata pana cand cad in subuman si vomita in timp de merg si isi dau ocazional sangele pe nasurile lor mici si tinere, de atata adrenalina jalnic gestionata.

O sa treaca ceva vreme pana o sa se prinda hoardele astea ce misto e sa vii de 1 Mai la mare si sa ramai cu hainele si parul curat. O sa reuseasca sa agate chiar si gagici. Unele care au facut un dus in ultimele 8 ore.

Am stiut si ca o sa fie frig desi soarele o sa arunce peste noi cu raze din belsug. A batut vantul prea tare, ne-a fost greu sa gasim toti mancare, pentru ca nu s-au deschis toate chioscurile cu prajeala proaspata. Stiam ca o sa ne plangem ca vama a fost asfaltata si ca anul asta parca au venit mai multi tarani ca niciodata.

Si totusi am stiu si ca nimic din toate astea n-o sa-mi strice cheful. Am avut cu mine o echipa de elita: prietenul imaginar I., a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Si dupa ce ca sunt incadrata in trupa asta de soc, am mai gasit acolo alti prieteni tari de tot.

Am baut cu masura, pana am prins licurici in ochi. Am dansat pe mese, am reusit sa gasim loc. E bine de spus ca n-am mai vazut atatia oameni in vama niciodata, in cei 33 de ani. Un fel de exod. Am pus pe noi haine mai mult calduroase decat cele mai sexy si mai flu-flu. Am mancat salata de icre si hamsii prajite cu mujdei. O da, la Dinamo.

Daca asta nu e viata, atunci care e? Am avut cu mine si o carte buna, si un hanorac cu fluturi si gluga pentru vantul de langa malul marii. Am luat cu mine si costum de baie (sunt o optimista fara cusur) si prosop de plaja si slapi. Le-am folosit, o zi intreaga am stat la soare doar in bikini si un sutien neincapator. Ce lux sa inghiti atata soare.

Mereu ma emotionez la prima intalnire cu vama. Si sa stiti ca nici ea nu ramane chiar indiferenta. Mi-a oferit un golf cu apa doar un pic inspumata, cat sa ma intarate. Si oameni misto, cu chef de petrecanie. Ovidiu a ajuns deja si s-a straduit sa imi pregateasca cea mai cea cafea de pe litoral.

Bilantul: imi arde fata si nu doar mie. Sutele de masini pe langa care am trecut la intoarcere erau pline ochi cu oamenii foarte rosii la fata.

Este unul dintre cazurile fericite, cu happy ending american. Caut amusinand mirosul vamii si l-am si gasit. E bine la mare. Ne intoarcem curand. In doua saptamani.

praga si-atat

octombrie 22nd, 2009

praga

Intr-o discutie purtata de oameni care obisnuiesc sa calatoreasca pentru a se distra, Praga e unul dintre locurile comune. De-aia nu m-am repezit sa scriu imediat.

Prin loc comun inteleg ca toata lumea are parerea asta. Si s-a zis de bine de atatea catralioane de ori, incat eu nu am de spus mare lucru in plus. Pot doar sa ma mir si eu, cireasa, ca orice roman care a ajuns acolo. E misto rau la Praga.

bicla

galben

noapte

Posibil ca locuitorii iau in fiecare noapte periuta lor de dinti. Si dau buzna bezmetici in strada in pijamale groase, ca la Praga e frig. Apoi se impart repede pe zone si curata tot caldaramul praghez pana nu mai ramane scama.

In cautarea mea de sunca delicioasa, am dat peste carnatii praghezi, mari boieri, mare caracter. Si peste aceasta batrana doamna, berea nici blonda, nici bruna si doar putin acidulata.

Praga are multe cladiri vechi, tinute intr-o stare excelenta. Noi stim ca si in Cehia a fost un comunism feroce. Iar cine l-a citit pe Kundera intelege si mai tare exact cat de revoltator s-au petrecut lucrurile.

cladiri

caramiziu

biserica

Dar Praga a avut noroc. Orasul este superb, n-a suferit ca de o boala cutanata, ca alte orase. Nu spun nume, orase importante. In plus, praghezii nu pare ca au trecut prin aceleasi mutatii mentale ca si noi.

Sunt imbracati frumos, zambitori. Au pravalii cochete si cafenele old-fashioned in care termopanul nu e rege. Sunt mandri de orasul lor si il promoveaza in moduri potrivite. Sa fi vazut ce frumos e sa vezi orasul din masini de epoca lucind de ingrijire.

Are si Praga niste defecte. De exemplu, cred ca acolo se fabrica tot frigul care se distribuie apoi in Europa si aici e sediul central. Si daca schimbi bani si nu citesti un panou mare inainte, iti iei mare teapa.

barbati

porumbei

tramvai

Iar cehoaicele sunt niste femei asa de aratoase. Cu greu mai poti tu, romanca, sa mai capeti niscaiva atentie. Sunt blonde naturale sunt inalte, au fund cat trebuie si sani cat e nevoie. Dar na. Nimic nu e perfect.

Praga e aurie si are poduri iscusit maiestrite. Ea imbie trecatorii cu pungute pline de castane. Cand ploua, nu se face nicaieri mocirla. Macadamul si trotuarele cu borduri care nu au inbogatit pe nimeni devin lucioase. O placere sa te plimbi.

Parca a trecut pe aici Arabela si a tot rotit din inel. Pana a creat un oras in care iti faca cea mai mare placere sa orice. Duceti-va la ea, la Praga. Daca nu cumva e si pentru voi deja un loc comun.

zebra

am naframa versatila

august 12th, 2009

pareo

Am primit de ziua mea anul asta inca un cadou incomod.

Unul dintre obiectele alea cu care nu stiu niciodata cum sa procedez. Si catre care ma simt responsabila. Desi nu eu sunt cea care am cerut sa le am vreodata in gestiune.

Exact genul de cocoasa de care urmeaza sa ma impiedic toata viata prin casa, injurand. Asta daca dovedesc bun simt. Caci daca nu, atunci o marit si eu mai departe, catre alt sarbatorit nevinovat.

Si asa scap de el odata cand n-oi avea pe ce pune mana, la o urgenta. Cu speranta ca respectivul o sa se spele cumva pe cap cu el. I-l dau cu emfaza si pompa. Si ma prefac ca dintre toate ale lumii cadouri, taman pe asta l-am ales special pe el.

Este vorba despre un pareo. Sa explic nitel pentru barbati. Care sigur nu au auzit de termenul asta tehnic. Care oricum o sa le iasa pe urechea opusa imediat ce o sa paraseasca blogul. Dar ma rog, pentru scurta calatorie aici, macar sa stie.

Pareo este o bucata de panza colorata, care se straduie sa fie mereu cat mai aratoasa. Si pe care femeile si-o trec peste costumul de baie & goliciunea ramasa expusa, la plaja. El se foloseste numai in situatii specifice.

Anume atunci cand o femeie este molesita de caldura nisipului si batuta de soare in crestet. Si nu are chef sa se imbrace de tot ca sa mearga sa-si cumpere inghetata. Dar parca nici in chiloti, asa, nu-i vine la socoteala sa umble.

Pareo poate fi folosit cu succes 8 zile dintr-o vara. Asta daca chiar esti chitita tu femeie. Si te tii serios de treaba. E, si eu am primit chestia asta. Altfel, cu un imprimeu foarte reusit. Si persoana ofertanta fiindu-mi nespus de draga.

Deja destule date incat sa n-am inima sa-l dau mai departe. Totusi nu-mi dau seama ce-mi veni sa-l var in bagajul de China. Care a cantarit doar 5.2 kile.

Pentru calificarea in bagajul asta selectia de ocupanti a fost una nemiloasa. S-au dat spagi, s-au folosit nepotisme. S-a intervenit de sus. S-a facut lobby. Nici nu vreau sa mai vorbesc despre asta. Atat a fost de complicat.

Si acum vreau sa multumesc public judecatoarei firave. Care mi-a oferit cadou acest obiect nepretuit. Draga mea, dar ce n-am facut cu el acolo… Cred ca singura ipostaza in care nu l-am obligat sa ma serveasca, a fost pe post de bikini. Nu inca, dar cine stie…

L-am tras pe mine si l-am rugat sa ma infasoare ca un cocon ocrotitor in lungile calatorii asiatice. Prin mijloace de transport cuprinse de crivat.

L-am infasurat in jurul soldurilor mele unduitoare pe post de fusta lunga. In timp ce vizitam o moschee malaeza. Si trebuia sa-i feresc pe credinciosi in Alah de expunerea nurilor mei prea cu prea mult vino-ncoace.

L-am lipit o noapte-ntreaga de urechea dreapta pe post de dop. Cand incercam sa ma feresc de sforaielile atroce ale baiatului asta tanar, coleg de camera. Care cred cu tarie ca are galci in nas. Ca prea facea urat.

L-am tras pe cap in chip de val musulman. Ca sa ma protejez de nemilosul soare din Hong Kong. Cel ce nu oboseste niciodata, nici macar cand doarme. Soarele. Mi-a folosit drept perina prin avioane. Cand carnea nu-si gasea locul pe scaunul de-a pururi prost gandit.

L-am transformat in pelerina de ploaie. Imediat dupa eclipsa totala de soare din Shanghai. Poate nu stiti, dar ea s-a soldat cu mari caderi de apa din cer.

M-am invelit cu el noaptea. Atunci cand am poposit din greseala intr-un loc fara invelitoare si fara bun simt. L-am facut fata de perna intr-un loc unde capul asta al meu, cel purtator de obraz cu pielita subtire. Capul asta zic, refuza sa atinga perna aia uratica.

Si in final mi-am alcatuit un fel de caciulita. Pe care am purtat-o ca o mamaie expirata asa. In trenul Beijing-Shanghai, Shanghai-Hong Kong, Guangzhou-Guilin, ce scuipa peste mine din tavan valuri de frig arctic.

Astfel, acest pareo de la doamna judecatoare m-a facut sa-mi reconsider viata. Sa ma rusinez de prejudecatile in care ma lafai. Si sa nu mai judec dupa aparente. Draga mea, multumesc, mi-ai schimbat optica.

Imi pare rau ca m-am indoit de cadoul tau. Asa de rau ca hai la o bere.

cireasa si imbulzeala estivala

iunie 10th, 2009

intrebari

Cireasa are un singur weekend si 4 (patru/IV) lucruri diferite de facut.

Desi este o femeie indrazneata si iute, chiar nu vede cum ar putea sa bifeze fie si doar doua dintre actiunile de pe agenda. Vezi bine, e mare buluceala la gura de intrare la dansa in livada.

In primul rand, cum vine vara, ciresei ii curge prin vene, in loc de sange proaspat, nisip fin amestecat cu apa sarata, 3-4 pistrui si putin soare. Asa stand lucrurile, sigur ca ea doreste sa ajunga negresit pe malul marii.

Aici nu vrea sa intreprinda oarece specialitati. Ci doar sa se faca neintarziat una cu nisipul. Sa umble cu alge lipite pe buza superioara pe post de mustata marina. Sa guste din mai multe pahare, sa vada ce e in ele. Si sa miroasa florile din curtea unde isi face cazemata.

Dar tot in weekendul asta, mama de cireasa isi serbeaza ziua si da party. Pai sigur ca cireasa, ca o progenitura buna ce se afla, ar trebui sa stea la umbra femeii asteia exceptionale, care i-a dat suflu.

Noroc ca mama de cireasa e nascuta abia luni si cireasa se va indestula cu ea la restaurantul chinezesc pe care il frecventeaza amandoua de 30 de ani.

Pui shanhai, va rog, porc cu cinci miresme, sa vina acum, legumele alea care au si puiul de porumb, sa le vad, 7 portii de pachetele de primavara doar pentru cireasa, aduceti-le primele, si chiftelute cu susan, sa ne jucam putin cu ele.

Cine ar fi crezut ca si prietenul imaginar al ciresei, I., are treaba in cu totul alta parte de hotar. El vrea pasamite sa invete ungureste, sa manance cartofi cu nemiluita si sa cucereasca piscurile muntilor.

La cum cred eu ca s-ar desfasura lucrurile, I. se va imbaia in ape in care de obicei fapturile cu sange cald se impotrivesc sa intre. Aici cireasa ar trebui sa traga peste pielita subtire niscaiva paturele care sa o fereasca de frigul proverbial din areal.

Si nu in ultimul rand, cireasa ar trebui sa ajunga la ziua unui prieten bun, care are in stapanire o maimuta buclucasa. El da bere cu placere la Vadu, un loc bun de popas si imbaiat.

Insa vai, cireasa fandosita face pielea gaina la ideea ca ar dormi in cort. Si i se zbarleste parul pe ceafa la gandul ca ar musca-o tantarii, bestii avide de o masa copioasa pe baza de ambrozie.

Ce sa faca mai intai cireasa. Si mai ales cum sa nu supere pe nimeni si nici pe ea. Asta ar vrea dumneaei sa stie. Si apoi sa puna si in sfanta practica.

An-tan-te-dize-mane-pe/Dize-mane-compa-ne/An-tan-te.

plonjand in uimitoarea bucatarie austriaca

ianuarie 20th, 2009

carnat_alb

Ador austria si ador austriecii. Ceva insa mi s-a parut mereu in neregula cu bucataria de pe meleagurile astea simpatice.

Curcanul, pasarea soprana care isi canta ultimul cantec in mai toate tigaile si oalele austriece, o fi buna pentru sanatate. Dar e o pasare fara niciun chichirez. Ce sa mai vorbim de gust.

Si totusi austriecii insista sa iti indese inainte o farfurie plina ochi de carnita asta alburie. Peste care trantesc la misto un sos alb, fainos, incert. Hm. Bleah.

Carnatii? Sunt fapturi incantatoare. Ca sunt grasuni si albi, cu puncte negre. Weisse wurste. Ca sunt infasurati convenabil in sunculita. Berner wurste. Ca mustesc de branza fierbinte. Si cand ii intepi risti sa ramai orb de la stropii sfarainzi. Kase kraner.

Dar cat poti sa mananci din fapturile astea prevestitoare de grasimi. Care cu greu se vor vrea apoi indepartate de pe tine?

Apoi vin supele. O mare varietate de supe fara niciun Dumnezeu. Supa clara de tot. Adica cu absolut nimic in ea, de culoare galbuie. Next level: supa clara de tot in care au fost taiate niste clatite, care s-au si umflat acolo ulterior.

Supa de tomate. Sa nu va ganditi la aia din Romania. Dulce si buna, plina de morcovei si pastarnac si cu mici buburuze de ulei pe luciul ciorbei. Vine in cantitati mici si are gust de supa de plic.

Supa clara cu intromisie de niste gogoloate. Care cred ca au vrut sa imite amatoreste perisoarele romanesti. Dar n-au reusit. Si de atunci, nereusind sa primeasca esecul cu demnitate. Austriecii insista sa le produca, doar-doar.

Apoi paste cu carnati taiati bucati mai mici si cu grasimea de la prajirea carnatilor la purtator. Cartofi prajiti in ulei cu ceapa si sunculita. Varza murata si iar cartofi. Si snitel uleios care se mananca cu dulceata de coacaze. ?!

Asta e bucataria austriaca. Si cu toate astea. Dupa ce skiaza o dimineata intreaga. Si petrece timp in natura. Si da atata din picioare si de fapt din tot corpul. In cireasa creste o tenie speciala. Altfel decat cele simtite la ora pranzului la birou.

Si cireasa crede ca e indreptatita sa indese sub nas. Doi carnati zdraveni infasurati in bacon, cu garnitura de paste trase la tigaie cu curcan prin ele si ceapa perpelita. Si cu apfelstrudel mit vanilan sose la final.

Cireasa purcel pofticios e mandra de ea pe partie si crede ca i se permite orice. Si zilnic plonjeaza in cap in bucataria asta grasimoasa si nici prea gustoasa. Si stie ca atunci cand va ajunge acasa. Cireasa va fi ceva mai grasa.

Dar ce nu ma omoara ma intareste. Asa ca o pereche de frankfurtari cu mustar si paine alba. Si o bere va rog. Am facut sport, trebuie sa mananca si gura mea ceva. Ca sa ne simtem bine.