Are si cireasa acasa la ea un pat, ca toti oamenii si toate fructele care se respecta.

Atunci cand l-am comandat eram proaspat iesita din casnicia cu inginerul fara inima. Cu parul zburlit si inima impietrita, nu am putut lua decizia corecta. Tot ce am stiut atunci, cu mintile duse fiind, este ca nu mai vreau in ruptul capului un din pal. Ci unul de lemn, care miroase frumos.

Astazi, am mai crescut. Acum stiu cum arata patul meu preferat. Dar ce sa fac cu asta de il ocup acum, nu prea stiu. Si cu ce sa il achizitionez pe urmatorul, pe cel perfect, nici cu asta nu m-am prea lamurit. Dar stiu macar ce fel de pat am nevoie. Si, daca ma opreste cineva pe strada si ma obliga sa-mi livreze un pat misto, sa stiu ce sa ii turui despre el.

Patul meu preferat este in primul rand mai mic. In el oamenii trebuie sa se tina de voie de nevoie in brate, caci altfel nu e chip. Iar daca nu le convine asta, apai sa paraseasca in graba patul. Si sa nu faca prea mult zgomot. In patul meu este liniste si armonie.

Apoi, sa stiti ca patul meu este suplu. Are incheieturi si ligamente fine. Are oase lungi, sportive. Cand te sui in el, mesteci si respiri usor. E plin de catrafuse si de perne care n-au ce cauta acolo. A, si patul meu este inalt. Cum sade bine oricarui pat si oricarui barbat.

Mi-as dori sa ma cocot cu greutate in el. Dar odata aflata acolo, sa fie un taram special. Un pat fermecat unde visele sunt mai frumoase. O platforma catre cine stie ce aventuri minunate pe timp de noapte. Somnul si dragostea in patul meu lejer, suplu si inalt ar fi de calitate superioara.

Si acum patul paturilor, asa de bine descris, ar face bine sa vina la cireasa.

Sutienul negru de dantela a plecat intr-o zi cu ninsoare.

Si-a deschis singur mosul si baba cu care era prins ca-n cleste la spate. S-a desprins usor de pe mine si dus a fost. Sprijinindu-se doar intr-un picior, a topait afara din campul meu vizual. Apoi afara din viata mea si cine mai stie pe unde o fi ajuns. Cred ca si acum mai merge tinand cupa plecata prin viscol, regretand ce a facut.

M-am dus la singurul loc in care mi-a dat prin cap sa-mi reclam sutienul fugar. La sala de sport. Am povestit unor urechi destul de nepasatoare ca eu cred ca acolo s-a produs disparitia. Am povestit ca il vreau inapoi viu sau mort. Am pus atata patos in cuvinte incat am uitat de mine si de mediul inconjurator.

Si incercand sa-mi recuperez sutienul negru de dantela, am lasat rucsacul jos din mana si ce-a mai fost nu mai stiu. Cert e ca am ajuns acasa fara sutienul negru de dantela dar si fara rucsac. El continea un sutien alb de dantela, un sutien bej pentru orice eventualitate, pantaloni de trenning, doua bustiere si o pereche de ciorapi portocalii cu dungi.

Prin asta inteleg eu ca sutienul negru de dantela este foarte influent si s-a apucat sa convinga si alte sutiene din dotare sa-l urmeze. El cere reintregirea familiei si isi pune mintea cu mine intr-un razboi absurd, din care toti avem numai de pierdut.

Eu nu pot sa fiu de acord cu asa ceva. Nu ma tin baierile pungii sa las sutienele sa plece de nebune si eu sa fac rost de altele. Unde mai pui ca sutienul negru de dantela era printre cele mai bune. Sanii erau tare multumiti cand se lafaiau in el.

Dragul meu, te poti intoarce oricand inapoi. Stergem cu buratele purtarea ta nedemna si o luam de la capat.

Cand barbatii au par cret si poarta tricouri albe cu dungi bleumarin, soarele rasare.

Uite ca pana acum n-am fost atenta la combinatia asta letala. Pardon, atenta mereu am fost cred. Cam de cand aveam 2 ani jumate si eram la mare la 2 mai si m-am prins ca ei sunt mai simpatici, orice-ar fi. Dar nu mi-am dat seama in ce masura este ravasitoare alaturarea acestor doua efecte speciale.

Deja traiesc intr-o lume mai buna cand intalnesc barbati cu par cret si destul. Si tricourile de mariner mi s-au parut intotdeauna ok. Dar cand parul carliontat este plantat pe un cap care este infipt intr-un corp ce nu s-a larbartat si pe corp sade o pereche de jeansi asortata cu un tricou cu dungi, s-a terminat.

Zilele trecute facebook mi-a recomandat un nou prieten. Batranul si perversul, stricatul, cinicul, nesatulul si libidinosul facebook face mereu asta. Nici macar nu verific ce-mi propune. Refuz din prima, ntz ntz. Dar de data asta era un barbat cu mult par cret si cu multe dungi.

Cica eu si cu el aveam in comun multi prieteni si, mi-a facut facebook cu ochiul, lumea ar putea fi a noastra. M-am scuturat nitel, am mancat jaratec, m-am dat de trei ori peste cap si nu i-am cerut prietenia. Mi s-a parut ca premisa relatiei noastre este una superficiala.

Ce sa-i fi zis. Ti-am cerut prietenia nu pentru ca asculti muzica misto si nu pentru ca avem 27 de prieteni comuni. Te-as fi dorit la mine in portofoliul virutal si cine mai stie apoi pe unde doar pentru ca ai mult par cret. Si destule dungi incat sa sucesti mintile unei cirese.

Si in general incerc sa pun frau ciresei monstroase din mine. Care ar vrea sa fie prietena cu toti barbatii creti si cu dungi din lume. Dar sa-i fie iertat daca pe ici, pe colo, mai cade intr-o reverie sora cu o nebunie cand ii pica ochii pe asa un exemplar. Ochii vad si ii ies din cap, inima cere si ii iese din piept cu zgomot de tunet.

Stiti vorba aia. Cret sa fii, dungi sa ai.

Uite la ce ma gandeam, sa-mi fie cu iertare. Ca natura s-a ingrijit asa de bine de culorile pe care le-a numit pentru fiecare capitol in parte.

Sunt foarte multumita. Copacii sunt verzi sau cu puf galben ca de pui cand e anotimpul si cazul. Cerul e albastru ca ochii austriecilor. Sau poate, cine stie, lucrurile stau taman pe dos. Adica austriecii au imprumutat mici bucati de cer si si le-au lipit pe fata. Culorile pamanturilor merg de minune cu cele alese pentru copaci si cer. Si tot asa. E brici.

La un singur subiect nu s-a putut hotari natura, draguta, sa aloce o singura culoare. O inteleg. Subiectul e tare si fierbinte. Tot ea a facut in asa fel incat sexul masculin sa nu vina intr-o singura culoare. Ci sa imbrace una dintre cele patru nuantele aparte, atat de placute ochiului. Daca ne apucam sa vorbim si despre textura, ma apuca zorile.

In functie de noroc, poti capata un sex bej, mov, roz sau negru. Si cand zic negru nu ma refer la negru-negru, ci la sexul brun unui barbat alb. Sa fie clar, eu una sunt pentru oricare dintre ultimele doua categorii nuante. Dar nu fac nazuri.

Incerc sa nu fiu rasista si sa nu refuz un sex doar pe criterii de culoare a pielii. Pentru mine important e ce gandeste el. Ce valori are. Care sunt criteriile lui in viata. Si daca stie carte.

Am inteles ca, atunci cand un barbat isi da lenjeria de corp jos de tot, este ca atunci cand desfaci un kinder cu surprize. N-o sa stii niciodata ce vei capata dar stii ca o sa fie bine. Sexul unui barbat pare sa sfideze nuanta pe care o are restul pielii apartinatorului si are vointa proprie. Astfel, sexul unui barbat oaches poate fi surprinzator de roz. Si tot asa.

Sigur, nu vorbesc din experienta. Am vazut si eu filme, am citit carti. Pe asta ma bazez si pe povestirile prietenilor. Se mai indura cate unul sa ma tina la curent.

Acum va las, a fost doar un gand. E placut sa incepi ziua cu el in minte sau chiar aievea.

Trebuie sa spun cuiva. Si daca nu aici, atunci cand. Iar daca nu acum, atunci de ce.

Am participat la o masa de Craciun care mi-a sucit mintile in sensul rau. Dar apoi bun si pentru mereu. Eram agatata de bratul puternic dar totusi parca prea impanat cu grasime al iubitului meu la familia asta a lui cu nasul pe sus.

Familia se lauda ca e nobila dar din cate mi-am putut da eu seama sangele lor presupus albastru era dat de prestatia exemplara si deci pozitia privilegiata in timpul comunismului. Bleah. Familia iubitului nu prea ma placea desi nu prea pot sa-mi dau seama cum asa ceva era posibil. Doar sunt atat de misto. Ma rog, treaba lor.

A, sa zic intai ce satisfactie imensa am simtit cum mi se raspandeste in pantece la vreo 2 ani dupa. Cand mama iubitului m-a oprit in piata si m-a tot tinut de maneca sa-mi toarne balsam in urechea mea parca dreapta. Cum ca ce rau ii pare ca nu a vazut cand trebuia magia ciresei. Ca daca ar fi realizat. Ca poate ma mai gandesc. Ca nu vin pe la ei. Ah cum ma mai fura caterinca la povestea asta. Sa revin.

Chestia e ca ei m-au invitat la masa lor de Craciun. Emotionata si vrand sa fac impresie buna, am pus cea mai tare rochie. Mi-am luat pantofi cu toc pentru estomparea piticimii si un plus de prestanta. M-am impiciorongat la ziua si ora stabilita. 25 decembrie, anul imi scapa. Demult.

Stiam eu ca ei au cearsafuri albe, de spital, pe canapelele nou comandate. Vezi bine, sa nu le tocim racaindu-ne incoace si-n colo sezutul de a lor tesatura. Dar ajung acolo si vad ca nu le-au dat deoparte nici macar de sarbatori. In plus, mi s-a parut ca am nimerit intr-un moment nepotrivit.

Toti purtau halate tocite. Care de molton rarit, care de prosop cu perii dusi. Doar unul dintre frati avea o pijama de data mai recenta cu masini de curse. Mi-a venit instant sa ma fofilez afara din casa lor. Am avansat ideea de a ma intoarce mai tarziu. M-au oprit spunand ca ei sunt gata sa inceapa. Craciunul adica. Sunt gata sa dea drumul mesei de Craciun.

N-a fost chip sa ma sustrag. Si uite-asa am ingerat eu in rochie de gala si ei in zdrente niste caltabos si ceva icre. La masa a izbunic o cearta. S-au spus lucruri lipsite de armonie, s-a stins peste ei lumina sarbatorilor. Apoi ne-am tolanit pe cearsafurile de un alb luxos si am fumat o tigara. Am sorbit un paharel. Prietenul meu si ceilalti barbati au fumat cate un trabuc scump.

Cireasa salajanca si deci de origine primara a tinut insa minte toate astea. Si este bucuroasa ca nu a ramas in sanul familiei frankenstein. Un Craciun prost petrecut e o buna aducere aminte pentru un an bine inceput. Macar stiu cum nu trebuie sa arate lucrurile. La multi ani.