Am colectionat aproximativ o duzina de persoane care ma tot intreaba de ce tac despre bali cu atata indaratnicie. Pai uite.

Motivul e foarte serios. Bali a fost o experienta intima tare. Mi-a facut des pielea gaina, mintile funda, inima sa ingane fericita cantece de leagan. Si m-a atins in atatea locuri moi si sensibile incat mi-e rusine sa dezbrac asa, de tot. Cum sa-mi intorc eu interiorul pe dos in public. Mai bine ganguresc in gand cu gandul la insula.

Azi dimineata iar m-a pocnit dorul. Am deschis iar pozele. Am depanat ce-ar fi fost daca. M-am uitat la norii romanesti atarnati deasupra balconului. Am avut mereu despre ei o parere buna. Dar imediat mi-am adus aminte de norii de un gri balinez, cu miros de ploaie-care-nu-mai-venea-si-ce-bine-era-asa.

Adoram sa stau sub ei in costum de baie, cu picioarele balacite fara discernamant intr-o piscina. Si beam o cana mare de cafea cu lapte condensat, dupa ce ma delectam cu o clatita mare cu banane. Viata balineza mi-a intrat sub piele ca un vierme pretios. Greu sa traiesc cu el sadit acolo dar nu l-as da pentru nimic in lume.

Imi lipsesc zambetele cu toti dintii la vedere scrise pe toate fetele pe langa care am trecut. Mi-e ingrozitor de dor de distractia pricinuita de maree. De copii cu piele de cacao cu lapte care se zbenguie cu zmee la inserat. Si alearga liberi, ca niste caluti pe plaja aparuta de unde nu-i.

Vreau sa ma intorc acolo, vreau mereu sa ma intorc acolo. Cam de cand am aflat ca exista. Dar nu pot sa ma tot lamentez asa. Asa ca m-am apucat sa merg cu demnitate la job. Sa-mi vad de viata mea romaneasca si de avalansa de apucaturi locale.

Dar daca o sa vedeti ca ochii mei fac apa. Si mintea fuge cel mai deparate. Daca vedeti asta, inseamna ca iarasi ma gandesc la cei mai frumosi nori din viata mea si la tot ce se intampla in fiecare zi sub ei.

Monkey Forest Road este cea mai faimoasa strada din Udub. Ubud este cel mai faimos loc din Bali. Bali este unul dintre cele mai incantatoare locuri de pe glob.

La capatul strazii Monkey Forest Road este un parc plin ochi cu maimute. Maimute am mai vazut eu dar se pare ca nu destule incat sa inteleg ce am de facut in preajma lor. Am uitat ca maimutele nu sunt doar frumusele, amuzante si scandalos de asemanatoare cu mine, chair daca au par pe fata si sanii prea mici. Ci si rele, hoate si isterice.

M-am dus sa vizitez parcul avand cu mine un copac de metal foarte frumos. Il cumparasem pentru nunta prietenilor mei austrialieni care si-au legalizat acum marea lor iubire. Copacul era invelit intr-un ziar si bagat intr-o punga fosnitoare, galbena. Adica exact ce-si doreste mai tare si mai tare pe lumea asta o maimuta sanatoasa.

Cum am pasit in incinta, cum a venit o maimuta, maimuta nr. 1, si s-a infipt cu ghearele in punga mea. Voia sa i-o darui, sa o duca in vizuina ei din copacii plutitori de deasupra. Am reusit sa o fac sa plece. A venit imediat alta, maimuta nr. 2. Aceeasi poveste tragi comica. Trage maimuta, trage si cireasa. Castiga cireasa.

A treia maimuta insa nu se da batuta ca suratele ei. Isi infige ghearele cum poate ea mai bine si trage ca un demon de copacul meu, devenit acum al, cand vorbim, al australienilor. Eu incep sa ma sperii. Scutur sacosa, ca poate cade maimuta ca o duda coapta. Ntz. E prinsa bine cu gherutele ei mici si imblanite. Atunci imi vine ideea.

Incep sa ma rotesc repede pe loc ridicand punga cu tot cu maimuta in dreptul salelor. Lumea in jur incepe sa rada tare. Cireasa si maimuta fac deliciul parcului, prestand acest simpatic numar de circ impreuna. M-am tot invartit, asa cum faci cand ai vrea sa distrezi un copil mic. Insa nici eu nici maimuta nu ne distram deloc.

Maimuta nr. 3 nu se astepta la asta. Vazand ca nu e de gluma cu mine, si-a infipt si mai tare ghearele in punga, de data asta pentru a se lupta pentru viata ei. Si ne-am tot invartit pana cand cel mai mic dar imi place sa cred ca nu neaparat mai destept dintre noi a cedat. Ea a ametit prima. S-a retras jignita, fara copac.

Eu m-am dus imediat la casa de bilete, rugandu-l pe balinezul cu pricina sa-mi tina pomul pana vizitez. Am pasit pe alei cu grija, ingrozita cand vreo maimuta o lua spre mine. La iesirea din parc am vrut sa-mi refac increderea in mine intr-un mod las.

Cu un picior afara din parc, m-am strambat la o maimuta, maimuta nr. 4. Se apropiase prea tare si am vrut sa-i arat cine-i seful. Mi-am contorsionat mutra si am scos si un sunet de lupta agresiv, aruncandu-mi partea de sus a corpului spre ea. Eram foarte sigura pe mine insa nu mi-a mers.

Maimuta nr. 4 m-a imitat intocmai. S-a reprezit agresiva spre mine, cu aceeasi mimica si sunete amenintatoare. Eu am pasit dandaratelea schelalaind de frica si simtindu-ma pe veci invinsa. Cu maimutele nu ma mai pun niciodata, fie ce-o fi.

Suntem in localitatea Amed, in estul insulei Bali. Un loc numai bun pentru zbenguiala marina.

Bungaloul unde ma cazez se afla cocotat pe un deal. Este inundat cu fruze si flori si cocosi. Si soparle si fluturi si banane. Dar ce ma farmeca pe mine este bonusul nemaivazut pana acum. Mi se indica de catre personalul hotelului un melc magic. Unul de care pot sa trag pentru indeplinirea tuturor dorintelor.

De teribilul melc, un fel de lampa a lui aladin pentru cireasa, este legat un fir foarte lung. Firul ajunge la niste oameni aflati mult mai departe, la poalele dealului. Oamenii sunt necunoscuti dar putin imi pasa. Important este ca sunt dispusi sa asiste o cireasa in tot ce are ea de gand. Si are, asta e clar.

Tentatia e imensa. Imi vine sa apuc de melc intai pentru pace mondiala si si indestularea suprapopulatiei de pe glob. Dar odata rezolvate lucrurile primare, am chef de chestii mici. Poftele mele meschine, personale, condimentate cu vise indecente. Chestii numai bune de dat melcului spre rezolvare.

Vreau asa. Niste cizmulite rosii ca vine iarna si ce ma fac eu. Melcule, esti pe faza, sper. Vreau bilete de avion pentru niste prieteni de data asta. Pe care sa-i aduca melcul la mine, ca mi-e dor. Melcule, am nevoie si de un wok profesionist si chiar nu am acum timp si chef sa merg pana la dragonul rosu.

As trage scurt de melc si pentru fiecare dintre concertele misto din vara-toamna asta. Si nu sunt putine. A, si daca tot suntem aici mai vreau ceva. Sub 10, bilete de avion pentru editia din 2012 a festivalului de jazz din Montreal. Sa mergem toti acolo cu mic, cu mare, cu furcile si coasele, cateii si purceii din dotare.

Alo, fiti amabil, domnule melc, am nevoie de un cal frumos si de un grajd unde sa se simta el bine. Vreau sa ma inveti sa fac supa de dovleac ca in Austria. Si daca tot te am, o sa te oblig sa imi aduci frunzele numite bok choi din china, cu frecventa saptamanala. Am nevoie de ele pentru prepararea de taitei. Esti ok?

Cam asta i-a venit ciresei buluc la gura cand i s-a dat melcul. A tras de el pana la refuz. A tras de el cand n-o vedea nimeni, de frica sa nu fie considerata prea lacoma. A tras de el aproape sa-l rupa si acum asteapta implinirea tuturor dorintelor.

A venit simplu si mi-a zis hai sa mergem sa ascultam muzica live diseara.

Rahan este ceva mai inalt decat mine dar nu mult, suntem totusi in Bali. Are ochii ca doua liniute lucioase. Nu stiu exact ce reuseste sa vada prin ele, ca prea sunt inguste. Pometii foarte proeminenti, ca de mongol. Are muschi de supererou, tatuaj cool si parul prins intr-un coc delicios in varful capului. Are un cercel frumos intr-o ureche.

Se apropie destul de tare, intra in spatiul meu personal-individual-secret.

Pielea lui cafenie de la natura are o pojghita stranie lucioasa. Imi vine sa pun mana sa vad cum e facuta. Din ce material, cu ce textura si in ce scop. Nu mai tin minte daca mana s-a intins nitel si apoi s-a oprit, speriata de asa pofta, sau nu s-a intins deloc. Cert e ca ma abtin insa si reusesc sa raman demna. Are dintii cei mai frumosi din Asia, poate.

Spun ca nu, nu pot sa merg cu el. Dau din cap cu prea multa hotarare. Incerc sa barez cu cuvinte ferme toate crampeiele de conversatie deschise de Rahan.

Sunt de aici, stiu foarte bine locurile, continua Rahan. Eu zic ihim si mimez bine, cred eu, nepasarea. Raspund ca sunt cu prietenele si am planuri. Chiar si pentru diseara, intreaba Rahan. Da, chiar si. Pai le luam si pe ele, raspunde el calm. Vin diseara si va iau pe toate cu motorul. Mmmm. Mergem sa dansam. Mmmm.

Nu-i chip sa nu ma holbez decent la muschi. Mintea mea ii da dupa ureche suvita de par care i-a scapat din cocul neglijent. Cred ca el se prinde caci ii da inainte. Nu prea e mare lucru de facut aici seara. Locul asta unde vreau sa mergem e cel mai bun. O sa vezi ca o sa-ti placa.

Da dar eu nu vreau nu-nu-nu, lasa-ma, lasa-ma, lasa-ma, zic cu gura in fel si chip. Mi se pare ca sunt suficient de explicita in refuzul meu. Si totusi trebuie sa fie un motiv pentru care el sta cuminte asezat langa mine si imi intinde propuneri peste propuneri.

Ma prind ca limbajul corpului meu probabil ii sopteste lui Rahan altceva. Da-da-da, ce tare vreau sa vin sa ascultam ce vrei tu si unde vrei tu diseara pentru-ca-esti-asa-de-misto. Ah muschi, ah motor, ah. Ma intreb repede oare s-ar putea, oare s-ar lega, oare s-ar cadea.

Reusesc sa ma smulg din fata lui Rahan care ma hipnotizeaza in mod placut. Doar asa scap cu onoarea intacta si reusesc sa ma alatur din nou grupului.

Sigur ca am vrut sa invat cate ceva esential de gangurit in balineza.

Mereu musteste gura cireasei de cuvinte. Are ea de spus chestii chiar si localnicilor din bucatica asta de paradis, Bali. Am aflat imediat cum se spune la barbat, si anume laki-laki. Apoi am poftit sa stiu cum pot numi o femeie aratoasa. E simplu, perambuan chantic.

Copii sunt anak-anak iar pe oratania numita rata o pot alinta in doua feluri. Sau betutu sau bebek. Crevete este udang. Ploaie este hodja. Ayam este pui. Ayu este frumos.

Vazand scris pe strada hati-hati, am facut eforturi si-am aflat ca vrea sa zica mare atentie. Unul dintre felurile mele preferate de mancare se numeste gado-gado. Mi s-a parut foarte simpatic modul in care balinezii se balbaie unii catre altii. Ce mai caraghioslac, mi-am zis eu cu drag pentru poporul asta zambitor.

Si am tot crezut asa pana cand am dat peste un sofer vorbitor de englezeste. Am tabarat pe el cu tot felul de curiozitati care se cereau numaidecat satisfacute si ce aflu. Ca laki este barbat si laki-laki sunt mai multi barbati. Ca anak este copil si anak-anak sunt un stol de copii. Prin urmare, pluralul indonezian presupune sa te balbai.

Odata inteleasa informatia asta pretioasa, am inceput sa pot formula cu echipamentul din dotare lucruri complicate in indoneziana. Precum perambuan chantic hati-hati laki-laki. Daca nu e clar, am vrut sa zic faptul ca femeia frumoasa trebuie sa aiba mare grija la barbati. Sau laki-laki + perambuan-perambuan = anak-anak. Aici sigur intelegeti.

Ayam-ayam ayu ma gandesc ca poate sa insemne, la o rigoare, mai multi pui frumosi. Prin hodja udang-udang as vrea sa spun ca imi doresc o ploaie de creveti. Hati-hati laki-laki gado-gado ma gandesc ca poate inseamna ca trebuie sa fiti cu mare bagare de seama, caci trec mai multi barbati care au mancat sau vor manca gado-gado.

Simplu, nu? Indoneziana este o limba care poate ca nu are mari subtilitati dar cu siguranta nu pune nicio problema. Adica apa-apa.

Bye-bye.