Prea multa vreme a trecut de cand nu am scris despre inginerul fara inima.

Acest personaj nu trebuie lasat sa se odihneasca in pace. Ci a lui cenusa de om in mod curios viu se cade rascolita in permanenta. Chiar de e plecat pe taramuri indepartate, de soare si asiatici pline, unde nu exista durere si nici intristare.

Fostul meu sot, inginerul fara inima, avea mai multe metehne. Acum despre inca una dintre ele, una inrobitoare.

El adora sa doarma si/sau macar sa leneveasca. Pasamite avea inginerul asta o pofta nebuna sa isi traiasca viata cu tenul foarte intins si zero cearcane. Altfel nu imi inchipui cum de sedea el intins in pat taman cand era mai frumos afara si pasarelele cantau mai cu foc si norii faceau figurine mai cu spor.

Ca o fetita cu chibrituri dar una inchisa in interior, ma uitam cu jind la orice era afara. Socoteam cu obida orele care se scurgeau fara rost, pe langa vreo canapea, in fata vreunui televizor, la capataiul acestui barbat.

Nu stiu sa socotesc cate duminici sunt in 7 ani. Dar probabil ca prea multe, din moment ce inginerul fara inima a reusit sa mi le otraveasca pe toate, si pe cele ce au urmat. Caci si acum o duminica imi face rau, daca e goala. Mi-e frica de duminicile fara rost ca de gandaci.

Duminicile mele trebuie sa sfaraie de activitati, treaba si tot felul de bunatati pentru a nu ma face sa plang. Inginerul fara inima a plecat dar a lasat insamantat in cireasa un fel de boala sezoniera. Una care se activeaza cand mi-e lumea mai draga si mai ales cand cred ca am scapat.

Dar eu ma dau in continuare cu dezinfectat si pana la urma sper sa scap. Nu mor ciresele cand vor inginerii, fie ei si unii mari si fara inima.

Cireasa se gandeste sa-si invite mama la emisiunea Iarta-ma. Sigur, daca aceasta mai exista pe micul ecran.

Sau daca nu, altceva impresionant tare. Sa-i cer sa ma scuze intr-un mod cu fanfara angajata sau macar un juriu care sa ma biciuie metaforic si caruia eu sa ii promit ca nu mai fac asa ceva. Am chemat-o pe mama de cireasa intr-un voiaj care se dorea simplu si placut.

Lucrurile au vazut lumina zilei cu stangul. Vreau eu sa o surprind in mod placut, asa ca iau bilete cu o saptamana inainte de Paste. Fara sa ma gandesc ca sotul mamei este catolic si are Pastele exact atunci. Si ca prin actul meu dezbin o familie si il las pe sot fara nevasta si pe miel fara bucatareasa care sa-l opereze.

Dar sa trecem peste asta. Caci nu a fost singura balba organizatorica. In tot timpul asta eu, din neglijenta turistica, am pus-o sa sara tot felul de parleazuri. Intai am ales un hotel prea departe de centru desi i-am promis ca din contra. Am mers de ne-au sarit capacele intr-un frig arctic.

Apoi n-am stiut codul de intrare in alt hotel. Care era in centru de tot, deci bine. Dar n-am fost atenta la rezervare si faptul ca se avea appartments in titlu nu mi-a zis mare lucru. Hotelul era perfect dar fara vreo vietate inauntru. De stateau cireasa si mama de cireasa sa se uite ca fetitele cu chibrituri inauntru, fara sa poata intra.

Traim vremuri sf, asta e clar. Unele hoteluri nu mai au vietati care sa iti dea drumul in casa. Dar le traim si nu citim rezervarea, asta e si mai clar. Adica eu, eu n-am izbutit sa inteleg asta de acasa. Si uite-ne ramase pe dinafara in acelasi frig arctic. Indulcit doar de un vant care ne patrundea pana la oase si imbunatatit cu mici rafale de stropi reci. Ptiu.

Si ce chestie. Trenul de la Bruxelles la Amsterdam nu face 1 ora, ci 3. Nici asta n-am stiut. Ce sa mai, cireasa este cel mai sleampat organizator. Mama, te rog sa ma ierti. Fie ca sfanta lumina a sarbatorilor pascale pe care nu le-ai putut petrece in familie sa ti se strecoare macar weekendul asta in suflet. Si sa te faca sa treci peste cu gratia si toleranta caracteristice.

Cireasa.

Cireaso, hai sa ti-o arat.

Nu, nu merci, mi-o arata altcineva, e ok.

Hai mai, ca nu mori.

Merci dar chiar nu am nevoie sa o vad acum.

Bine, ok.

(Pauza)

Cireaso, hai sa mancam impreuna. Poate apoi iti vine chef si ti-o si arat.

Nici nu-mi vine sa cred ca vrei sa mi-o arati ce mult mi-as fi dorit sa vrei asta acum ceva vreme acum zau daca ma mai intereseaza acum cum arata si ce ciuda mi-e ca nu am chef s-o vad nu ai cum sa-ti inchipui. Ptiu.

(Pauza)

Cireaso, a crescut. Sssht sa nu mai zici la nimeni dar e grozava acum. Si tie oricum iti placea si mai demult, asa cum era. Hai sa bem ceva si sa vezi cum e acum.

Am atat de mult de lucru. Si dupa ce ispravesc imi cade capul de atata oboseala. Iarta-ma. As vrea sa o vad, nu e ca nu vreau, dar am atatea pe cap.

Cireaso. Cireaso. Hei, cireaso. Psst.

Da.

Cireaso, hai sa vezi unde locuiesc acum. Nu vreau sa ti-o arat neaparat. Asta doar daca nu insisti tu sa o vezi. Hai.

….

Propuneri foarte asemanatoare, ce au o deosebita legatura cu realitatea si sunt legate fara doar si poate de personaje care exista in carne si oase am primit eu. Si a primit si o prietena buna ce nu poate fi numita aici. Amandoua ne-am fi prins probabil degetele la usa doar-doar sa reusim obtinem aceste cuvinte si aceasta insistenta din partea exact acelorasi persoane cu ceva timp in urma.

Ce tare se schimba lucrurile. Aviz amatorilor. Insa aviz si mie, cand mi-o mai veni sa alerg dupa potcoave de cai morti de tot si ingropati.

Cand vine vorba despre acumularea de grasime, fiecare se descurca cum poate. Dupa posibilitati si pregatirea psihologica.

Nu stiu grasanii cum sunt, cand dau peste o oglinda si se uita la ei in ea. Din cate am inteles, persoanele supraponderale, ca sa fiu politically correct, au un soft special in ochi. Unul care le ajuta sa se vada normale si poate chiar suple. In orice caz, este un gadget tehnologic care le ajusteaza proportiile pana la limita acceptabila.

Eu insa, cand observ ca ma ingras putin, s-a sfarsit. Imi vine sa fug din fata oglinzii urland ca din gura de sarpe. Goala pusca si biciuindu-ma in timpul asta, cu o cravasa cu sfarcuri de metal. Asa sunt de suparata pe mine si pe viata. Si totusi din isteria asta nu ma mai opresc decat la frigider.

Da, asta este primul lucru pe care il fac atunci cand ma ingras. De groaza informatiei asteia recent ingerate, ma duc sa-mi ostoiesc aleanul intr-un sandvis, niste inghetata si macar 5-6 patratele de ciocolata. Pentru inceput. Caci apoi intru in frigider toata sa ma racoresc nitel cu ce-oi gasi pe-acolo. Nu conteaza ce, important e sa var ceva sub nas.

Desfac musai si o bere si intind precipitata pe paine proaspata un pat zdravan de unt peste care asez o paturica groasa de somon. Iau sticla cu ulei de masline si torn deasupra, sa ma asigur ca iese suficient de gustos. Stiu din experienta ca festinul asta disperat va tine trei zile si trei nopti. O sa ma simt oribil si o sa mananc tot ce cu-prind.

In timpul asta o sa mai adaug putina slana peste cea care m-a speriat atat de tare. Abia apoi voi putea sa ma culeg de pe jos cu macaraua si sa-mi vin in simtiri. Abia apoi ma uit cu coada ochiului obiectiv la grasuta care se iveste in oglinda si stiu ce sa-i fac. Inteleg de unde s-o apuc pentru a o aduce inapoi la dimensiunile de vis.

Daca asta nu e comportament aberant, sa-mi ziceti mie cutu. Mana sus cine mai face asa.

Sutienul negru de dantela a plecat intr-o zi cu ninsoare.

Si-a deschis singur mosul si baba cu care era prins ca-n cleste la spate. S-a desprins usor de pe mine si dus a fost. Sprijinindu-se doar intr-un picior, a topait afara din campul meu vizual. Apoi afara din viata mea si cine mai stie pe unde o fi ajuns. Cred ca si acum mai merge tinand cupa plecata prin viscol, regretand ce a facut.

M-am dus la singurul loc in care mi-a dat prin cap sa-mi reclam sutienul fugar. La sala de sport. Am povestit unor urechi destul de nepasatoare ca eu cred ca acolo s-a produs disparitia. Am povestit ca il vreau inapoi viu sau mort. Am pus atata patos in cuvinte incat am uitat de mine si de mediul inconjurator.

Si incercand sa-mi recuperez sutienul negru de dantela, am lasat rucsacul jos din mana si ce-a mai fost nu mai stiu. Cert e ca am ajuns acasa fara sutienul negru de dantela dar si fara rucsac. El continea un sutien alb de dantela, un sutien bej pentru orice eventualitate, pantaloni de trenning, doua bustiere si o pereche de ciorapi portocalii cu dungi.

Prin asta inteleg eu ca sutienul negru de dantela este foarte influent si s-a apucat sa convinga si alte sutiene din dotare sa-l urmeze. El cere reintregirea familiei si isi pune mintea cu mine intr-un razboi absurd, din care toti avem numai de pierdut.

Eu nu pot sa fiu de acord cu asa ceva. Nu ma tin baierile pungii sa las sutienele sa plece de nebune si eu sa fac rost de altele. Unde mai pui ca sutienul negru de dantela era printre cele mai bune. Sanii erau tare multumiti cand se lafaiau in el.

Dragul meu, te poti intoarce oricand inapoi. Stergem cu buratele purtarea ta nedemna si o luam de la capat.