ianuarie 13th, 2012
Asta o sa fie primul lucru pe care o sa-l cer cand ajung in tara partiilor rasare. Aer curat si un carnat, va rog.
Dupa atata sarbatoare, era si cazul sa-mi iau campii si sa trag adanc aer in piept la 2500 m altitudine. Acolo unde muntii se vad frumos dimineata, ca desenati de un scenograf de la hollywood. Si unde aceiasi munti ma infioara cu nuante de vin roze seara. Cand plec in sfarsit acasa, dupa ce am skiat tot ce era de skiat.
Austria ma fascineaza tocmai pentru ca imi ofera acelasi lucru de fiecare data, fara greseala. Partii pe care intru ca-n branza. Soare pe piele si vant prin plete. Carnati cu o puzderie de cartofi prajiti la pranz. Si tot la pranz un pahar imens cu bere nefiltrata. Supermarketuri care se inchid la 7 si in care lucreaza oameni normali.
Ma mai astept sa intalnesc la fata locului plimbari de seara printr-un orasel de turta dulce. Apfelstrudelmitvanillensosse. Doua bucati, va rog. Ba nu, patru. Stiu de pe acum ca vor fi luminite peste tot si case cu turnuri romantice proiectate pe cerul albastru de frig si cerneala.
Fiecare zi o sa semene cu cealalta zi. Doar putin mai mult nor sau putin mai mult soare. Si aceasta dulce rutina o sa ma unga pe la toate incheieturile cu ambrozia monotoniei asumate.
Intai mic dejunul campionilor, urmat de ore de ski si aer, mult aer. Apoi pranz copios luat afara, la inaltime, si bere si niste plaja. Apoi, usor anesteziata dar oh atat de multumita, zbrrrr inapoi pe partie.
Mi-e sa ma dea inserarea afara de pe partie. Apoi urmeaza sauna si o supa de usturoi sau dovleac. Si citit si bere si somn la ore halucinant potrivite. Sa-i dea Dumnezeu sanatate cui a inventat Austria.
Ne vedem luni, 23, cu suflu austriac.
Tags: austria, bere nefiltrata, carnati, ski, turta dulce
Posted in Mintea mea sorcova | 5 Comments »
ianuarie 12th, 2012
Stateam eu asa, invartind o suvita de par. De fapt prefacandu-ma ca am par lung, din care se poate intoarce o suvita, daca am chef.
Imi inchipuiam ce as putea face cu manutele astea doua daca nu m-as mai ocupa cu litere si cuvinte si taste. Si cum nu am fost niciodata stilul intreprinzator, mi-a fost tare greu sa-mi inchipui un scenariu. Totusi, strangandu-ma singura cu o usa iluzorie, am nascut ideea de mai jos.
Cred ca as sparge piata cu o companie de inchiriat corturi vara si cutii de pus skiuri in ele atunci cand pleci in Austria si ti se strange inima si buca si gura ti se face punga la ideea ca trebuie sa platesti 300 de euro iarna.
Corturile ar costa o nimica toata si ar veni cu tot felul de bunatati la pachet. Adica isoprene, saltele si pompa. Paturele frumoase, curate si ademenitor mirositoare, in carouri pentru barbati si cu buline pentru doamne. Pernute si sosete pentru persoanele cu circulatie sanguina deficitara si tot asa.
Daca ai lua cort de la cireasa, ai gasi in el 3 prezervative aproape desfacute, dintre care unul cu miros de capsuni, pentru dimineata. As mai strecura acolo 2 beri neflitrate, 2 pachete de sticksuri cu susan, o conserva de pate de ficat.
As pune si 2 lumanari si o cana de tabla, apa plata si un cd player de unica folosinta cu muzica pentru dragoste. Dimineata, o manuta aparuta din senin ar oferi ocupantilor cortului doua periute virgine cu pasta deja unsa pe ele.
Cutiile pentru skiuri ar costa nitel mai mult dar nu prea mult. Si ar veni la pachet cu o bataie prieteneasca pe spate la plecare si o cafea la fel de fierbinte la intors, cand aduci cutia indarat. Tu ai sorbi din cafea si eu, in aceiasi bani cu tot cu tva, te-as asculta povestind ce frumos a fost. Am fi toti fericiti.
Ma mai gandesc un pic si revin cu inca niste business-uri pe langa, caci asa am inteles ca trebuie. Stati aici. Vin repede.
Tags: afacere, antreprenoriat, bogatie, inchirieri cort, inchirieri cutie ski, nebunie, succes comercial
Posted in Cu curca la raze | 5 Comments »
ianuarie 11th, 2012
A trecut ceva vreme de cand nu am mai povestit ceva rusinos. Era si timpul. Plange masa.
Cireasa si-a dat in sfarsit seama ce l-a determinat pe inginerul fara inima sa o ceara de nevasta intr-o seara de iarna. Si asta la ridicol de putin timp dupa ce fusesera introdusi unul altuia. Vreo luna sau cam asa. Motivul trebuie sa fi fost cum i s-a prezentat ea cu inima curata si cugetul inocent.
Cireasa i-a venit sa ii faca inginerului fara inima un cadou letal. Letal pentru ea, pana la coada. Caci daca inginerul n-ar fi fost impresionat de asemenea dar, poate ca ar mai fi ezitat in a o lua de nevasta. Si ce n-ar fi nu s-ar mai povesti.
Si acum faptele. Cu inima incalzita de fiorii dragostei, a iesit cireasa din baie, ca din spumele marii, direct in sufragerie. A iesit goala pusca. Purta doar o funda rosie de satin la gat. Vezi bine, asa a gasit ea de cuviinta sa-si arate sentimentele curate ce le purta inginerului.
Asa a fost sa fie. Inginerul era acolo, stand in sezut. A vazut asa priveliste si a cazut lat. Nici astazi nu si-a revenit pe deplin, daca este sa judecam faptele al caror erou este. Sa ma opresc totusi, caci simt cum limba mi se despica in doua si suiera de nebuna printre dinti.
Ce mai tura vura, inginerul s-a bucurat teribil. Cireasa isi aminteste ca azi ca el nu a facute tumbe sau ceva asemanator. A ramas demn si s-a bucurat decent. Doar ca dupa cateva zile casatoria era pusa deja la cale. Si cine sa prevada urmarile ireparabile care s-au napustit asupra ei dupa aceasta amuzanta intamplare.
Asa ca as dori sa alterez zicala ai grija ce-ti doresti. Sau ma rog, as veni cu o completare. Ai grija ce daruiesti.
Tags: arma letal, casnicie, funda rosie, inginerul fara inima, inima
Posted in Indiscretii la discretie | 3 Comments »
ianuarie 10th, 2012
Cireasa are o treaba.
Mi-am tras o linie cu creta si mi-am facut inchis socotelile cu 2011. Acum sa vad totusi ce ma cramponez sa obtin de la 2012. Anul dragonului, adica al meu, adica e de bine. Dragon la dragon nu-si scoate ochii si asta sper sa ajute.
Vreau anul asta sa deschid inca doua mustarii, adica bloguri. Nu ca nu as avea treaba destula dar ma arde, ce sa fac. Unul este al meu cu totul si cu totul, despre iubire in toate cotloanele si cutele si fantele ei. Altul in coparticipatiune cu un blogger aprig. Sper sa fac fata distractiei.
Vreau sa vizitez tara asta a mea de-a fir a par. Am neglijat-o o vreme si la un moment dat s-a intors impotriva mea, ca un sarpe crescut la san. Acum ne-am impacat, eu dorm somn lin la sanul ei dar nu e destul. Am chef sa o cutreier si sa o amusinez bucata cu bucata. Vreau sa ma tavalesc prin ierburi si sa ma fac una cu viile.
Vreau sa merg la 4-5-6 festivaluri la care tanjesc de multa vreme sa ajung. Vreau sa cant tanana-nanana la Garana, sa urlu ca scoasa din minti la Peninsula. Sa ling si mai multe filme la Tiff, sa-mi dobor recordul personal inregistrat in anii precedenti. Si la Anonimul cred ca trebuie sa fiu prezenta. A, si la festivalul de film de la Piatra Neamt.
Restul timpului o sa mi-l dedic stransului de bani, pic cu pic, pentru casuta de tara la care visez. Simt deja cum ma asteapta ea sulemenita toata, undeva in judetul Buzau sau pe langa Targoviste sau asa ceva. Ma striga cu gurita ei de casa de tara cireaso, vino de ia-ma. Cum sa rezist unei asemenea chemari.
Anul 2012 e pentru cireasa anul naturii, al apelor, al vailor, al marii, al muzicii. Este anul muzicii, vreau sa fiu prezenta la cat mai multe concerte. Si ma dedic filmului, o sa inghit cat de mult film.
Lasati pe 2012 sa vina la mine.
Tags: 2012, casa la tara, concerte, dorinte, natura, planuri, rezolutie
Posted in Mintea mea sorcova, Uncategorized | 5 Comments »
ianuarie 9th, 2012
Era inalt, era falnic, era stufos. Era plasat strategic in dreptul ferestrei mele de la dormitor.
Il vedeam in fiecare dimineata, inainte de orice altceva. Ce lux, sa dechisa cireasa ochii pe un copacel atat de harnic si bun si aratos. M-am invatat cu corcodusul meu asa cum te inveti sa-ti gateasca cineva micul dejun dimineata. Sau sa iti citeasca ceva frumos dintr-o carte buna, inainte sa adormi.
Iarna corcodusul functiona pe post de cuib de vrabii si alte pasarele frumos sau deloc cantatoare. Primavara facea un noian de flori mici si albe, ca o spuma de lapte, si imi venea sa urlu putin de bucurie cand il vedea. Vara se cocosa de fructe iar toamna ma anunta pe soptite ca e timpul sa-mi iau umbrela.
Cel mai bun copac din lume, asta era corcodusul meu personal. Si uite cum un vant mai fortos l-a prins pe picior gresit si l-a rupt ca pe-o surcica. Pentru ca a avut nenorocul sa moara intr-o sambata, corcodusul a zacut lasat pe-o parte 2 zile incheiate.
Nici eu, nici pasarile n-am putut accepta inca trecerea lui in nefiinta. Cireasa se tot uita pe geam sperand ca i s-a parut. Vrabiile si alte ghemuri de puf, cioc si gheare s-au intors si s-au asezat pe el asa cum sedea razbit la pamant. Sa vina corcodusul inapoi si sa ne spuna ca a fost o gluma. Asta ne dorim.
Geamul meu arata gol pusca fara coroana lui. Acum va trebui probabil sa ma imprietenesc bine de tot cu doua siruri de vecini despre care nici nu stiam ca exista. Si poate ca anotimpurile o sa ma ocoleasca, acum ca nu mai are cine sa-mi povesteasca despre ele cum fac ochi.
Cireasa moare de dorul corcodului. Receptie.
Tags: corcodus, dor, inima, vara, vrabii
Posted in Cu curca la raze | 2 Comments »
