E placut sa citesti o revista buna. Una tiparita, cu hartie de calitate, si continut tot asa.

Inchin postul asta lui Decat o Revista pentru ca doar rar am surprize bune. Si cand imi explodeaza in fata, trebuie sa trambitez despre ele.

Cristi Lupsa, tanarul tata al lui decat o revista, este extraordinar de dedicat publicatiilor tiparite. Sigur ca nu este retrograd si se foloseste de internet ca noi toti. Dar dragostea cea mare ramane presa rasfoita. Spun asta pentru ca am descoperit un paradox.

Stilul lui Decat o Revista este foarte apropiat de stilul de comunicare direct si lejer folosit mai multe pe internet in Romania. Adica nu am vazut o alta revista fizica, pe care sa o poti tine in mana pe wc, si care sa se simta asa de bine in pielea ei ca Decat o Revista. Si sa vorbeasca despre topicuri asa de personale ca ea.

Abordarea mi s-a parut mie asemanatoare cu cea pe care o gasesti pe unele dintre cele mai bune bloguri, asa. Subiectele sunt foarte actuale si foarte geografic romanesti. Decat o Revista scrie despre chiloti tanga si perenitatea lor, despre meniul celebru al restauratului La Gil, in care produse de post sunt post-production.

Eu n-am citit primul numar din Decat o Revista. L-am vazut pe net dar nu am pus mana pe un exemplar. Dar m-a convins asta, al doilea. Pe care il am acum in casa. Si pe care l-am achizitionat la un eveniment unde era doar lume misto. Si nu putina.

Care zice despre femeile care muta din tatani spatiul romanesc si-l aduce pe calea cea dreapta. Pe unele dintre ele le stiu si eu si e foarte adevarat. Cu una dintre ele am chiar privilegiul sa stau zilnic in acelasi birou. Si ma mira-bucura ca Decat o Revista s-a prins ca e tare, cand revistele tind in general sa vorbeasca despre un cu totul alt soi de femei.

Decat o Revista scrie si despre dragoste dar ce gasesti in acest al doilea numar nu are nicio legatura cu “10 pasi pentur a-l face sa-ti cada la picioare”. Are si un pictorial dar actorul principal care-l insoteste pe modelul cu haine frumoase este o shaorma mustind de sos.

Si sa inchei da, facand reclama pura publicatiei Decat o Revista, in modul naiv in care in comunism eram indemnati sa mancam peste la fiecare masa. Eu zic sa cumparati Decat o Revista acum, ca e misto. Si daca va place si ati citit-o de la altul dar nu o cumparati, s-ar putea sa nu mai fie.

Si acum va las tezaur un interviu cu Cristi Lupsa, facut de mine. Ca sa vedeti cine e el si ce bine le zice. Despre femei si despre revista lui, in general.

Poate ca e iarna de vina. Prea lunga si prea inzapezita. Poate ca iedul din mine care cere insistent sa zburde, fara sa-i pese de alte calcule pe care le-as putea avea. Poate ca promisiunea irezistibila a unui vant prin plete.

Ne-am suit in masina si ne-am dus intins la mare. A cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri si cu mine. Cu autostrada inchiriata specialmente pentru noi si tot tacamul. Cerul facea nori cu figurine pufoase. Deasupra capului am avut mereu elefanti si maimute si femei batrane si pestisori si oi.

Doar noi si campurile care zburau dandaratelea, cu pufii de la vrabii si ciocanitori care ne taiau calea. Si petale de flori care ne ningeau dinainte, pe post de covor rosu dar alb ca laptele proaspat muls.

Primul popas: Efendi. Cafeneaua turco-tatara din Neptun, deschisa din motive bizare tot anul. Pentru ca nu era nici un alt suflet dornic de suberek cu branza si iaurt si cafea la nisip, am gasit coltisorul nostru disponibil.

Ne-am tolanit pe perne in pozitii indecente si am hapait fara maniere cate doua suberek proaspete. In acordurile muzicii din tara fosta asupritoare. Cea care cum ne prindea, ne transforma in spahii si/sau ne necinstea.

Am luat cafelutele, vreo doua de caciula, pe terasa insorita pana la refuz. Apoi ne-am mutat agale mai departe si am ajuns unde ne tragea ata. La vama, pe nisip, unde ne-am si trantit pe loc pe nisipul inca naiv si neintinat. Si acolo am ramas, rastignite in miros de mare si sare si alge vii inca.

Si ne-am tras pe fata val de roseata primita de la soare, pe motiv ca ne-am emotionat sa vedem marea pentru prima data anul asta. Si am sporovait si am ras si i-am disecat pe ceilalti participanti la primele valuri publice de anul asta. Ne-am bucurat de primele fire de nisip stranse intre degete si am tras pe nas briza.

Dupa ce am reusit sa ne ridicam una pe alta de pe plaja folosind multe incurajari si un spaclu, ne-am aruncat intr-o cherhana. Unde am sarbatorit prima gura de mare pe anul asta cu salata de icre si bors de peste cu ardei iute. Si apoi am pornit sa infruntam un apus de zile mari.

Asa arata prima zburdalnicie pe malul marii. Si declaram sezonul deschis. Au inceput vamile si ele o sa se tina lant pana cade prima gura de bruma. Acum e randul gurilor de mare, luate in exces.

Joi, 15 aprilie, la Absintherie Sixtina, lumea se strange pentru un proiect cuminte si bineintentionat: Art4Africa. Este vorba despre copiii dintr-un sat ugandez, Busabaga, pe care o sa-i ajutam sa traiasca un pic mai bine, prin sansa pe care o oferta educatia, care in aceasta tara nu este gratuita.

Ce avem de facut? Sa mergem la Absintherie Sixtina joi la ora 7, in centrul istoric, si sa participam la licitatia de arta, combinata cu un targ caritabil. Exista deja artisti care au anuntat ca vor veni si vor dona lucrari la eveniment. Ei sunt: Ciprian Paleologu, Mihail Cosuletu, Simona Vilau, Matei Branea, Paul Hitter, Vlad Eftenie, Radu Vitalaru, Gina Buliga, Alex Mirea, Roxana Banic, Sorin Cojocaru, Daniela Vasiliu, Cristi Malaia, Alexandra Plamadeala.

Daca nu suntem artisti, putem sa cumparam diverse obiecte prin care sa ajutam cauza pe care o avem astazi de rezolvat. Toti banii obtinuti vor pleca catre Busabaga. Si mai e ceva, caci nu mergem doar sa generam niste bani. O sa ascultam o reprezentatie de muzica traditionala adricana sustinuta de catre Ikhaya Drum, iar Diana Kiss va face o proiectie de imagini si filme selectate special pentru tema noastra.

Evenimentul este organizat de catre Asociatia pentru Promovarea Artelor Contemporane (ApPAC), adica prietena mea draga Nona, care a desenat cel mai frumos inorog din istoria recenta a omenirii. Si mai multe informatii gasiti aici. Si inca ceva: hotcity.ro este partener al acestui eveniment.

Este cazul sa ma opresc putin din ale mele iuresuri si sa pun umarul. Pentru ca ma simt tare bine cand stiu ca am facut o fapta buna.

Pi buni ca m-am uns si pi suflet si pi mintii cu aer di Bucovina cea primavaratica si molcom cantatoarii. Bucurestiul ma strangea di cap. Iarna asta s-o pravalit pisti mini cu asa forta, auaa.

Dar uitii cum am pus pansament pi suflet si am rinascut. Ca pasarea Pheonixana. Serenitatea din aerul di Humor a barbierit di pe mini diversi angoasi. Primavara timida a fost adusa cu forta si berzele instalate pisti casile oamenilor si pi stalpi stau marturii. Chiar si undi di obicei i frig tarii s-o instalat anotimpul optimist.

Cu ce m-am ocupat in Bucovina? In primul rand cu 2 feluri de pasca, cu cioco si branza dar si cu branza si stafide. Cu niste castronase mestesugit umplute cu piftie de curcan asezonata cu hrean cu sfecla, di mi-o sarit basca. Cu galusti care inseamna sarmale, cu tigir care inseamna drob si smantana cu care poti tencui o casa, daca ai chef.

M-am flenduit in locuri vechi, adica Moldovita si Sucevita si Arbore. Care m-au injectat a cata oara, ma intreb, cu suflu nou, de entuziasm. Poate ca le-am vizitat pana acum de 10 ori, poate de 18. Probabil ca nu o sa ma plictisesc in veci de mutra de piatra a lui Petru Rares din curtea uneia, de foisorul cu armonie arhitecturala perfecta si scaune de pitici din curtea alteia si de tacerea semnificativa de la Arbore.

Dar am batut si poteci noi si cu foarte mari foloase. Am descoperit Dragomirna cu brau de piatra zdravana, cea mai frumoasa manastire de pe lac, asezata intre campuri si mici dealuri. Si m-am minunat de albetea de Alba-ca-Zapada a manastirii Slatina. Si de culoarul de brazi ordonati, vecini cu merii tunsi, cred, cu unghiera.

Sa va spun cum miroaseau campurile a brazda de pamant proaspat intoarsa. Sa va povestesc cu ce precizie dementiala roboteau maicutele, acest mecanism perfect care daca s-ar hotari sa porneasca un razboi ne-am duce toti pe copca.

Sa aduc aminte de cum mireasma ce vine prin geamul larg deschis de face sa ne falfaie pletele (mai mult mie) asfaltul ud de la ploaie, pe care tocmai am gonit cu masina. Si de magia de lumina de la Manastirea Humor, cand s-a dat lumina si maicile inganau canticelul ala subtire, ca de copii care nu au mancat tot lapticul azi.

La o bucata, mi-a soptit in ureche din nou si in continuu acelasi pitic ideea aia a lui fixa. Ca adica eu aici trebuie sa-mi fac musai o gospodarie. Ca un aprig inceput, am aranjat ca la vara sa invat sa mulg vaca. O sa iau cursuri intensive probabil doua zile legate. Apoi ma gandesc ca voi invata pe altii, la randul meu, instalata intr-o livada pe bune, reala.

O fi drumul catre Bucovina prea lung, caci e. O fi cateodata prea frig cand acasa e deja cald, caci e. Dar rar exista loc mai frumos pe pamant. Si daca ati gasit totusi, sa-mi spuneti si mie negresit.

Insa daca nu ati fost inca in pelerinaj pagan sau relgios sau o combinatie in Bucovina, e timpul. Aici s-a inventat tihna si serenitatea. Aici s-a inventat si cireasa care in sfarsit sta locului, parandu-i-se ca se afla la locul si momentul potrivit.

Pleaca cireasa departe-departe dar nu foarte-foarte. Pleaca sa ia lumina de la capatul tarii, din taramul cozonacilor si oamenilor draguti si dealurilor cu iarba. Dar si al urmasilor rezultati din semintia lui Stefan cel Mare si al scrijelelor si al ciulamalei de hribi si al manastirilor rasare.

Pleaca cireasa in bucovina, sa ia lumina. De la manastirea Humorului o sa capete ea lumina, adica unul dintre locurile care ii plac cel mai mult pe acest pamant. Mintea mea zburda de bucuria revederii. Am lasat nordul tarii in iarna grea ultima data cand m-am furisat acolo. Acum vreau sa vad macar niste frunzulite de bon ton.

Cireasa merge acolo nu doar sa ia lumina de cea mai buna calitate. Ci ea se va si spovedi, pentru prima data in viata. Si are, slava Domnului, ce sa-i spuna domnului parinte, cand s-or vedea. Parinte, sa-mi spui mata cat timp ai. Parca vad ca o sa fie o coada mare de cuviosi un pic pacatosi in spate si o sa ma grabesti.

Si o sa ma obligi in felul asta nedrept sa spun doar ce-am gresit pana la 19 ani. Stai asa si nu te grabi, avem treaba, nu gluma. Cireasa nu a calatorit degeaba vreo 7 ore pana aici. Vrea sa-ti spuna povesti, unele chiar cu happy end.

Cireasa mai merge ca sa se catere cu masina cu tot pe dealurile care o sa rada la soare, crede ea. Sa revada si sa se remire si sa se rebucure de cateva manastiri unde, cand ea ajunge, gaseste plutind o pace desavarsita. Din care inhaleaza cireasa cat poate acolo, pe loc, si cere si la pachet, sa-i ajunga cat de cat.

Ca sa aiba cireasa energie sa faca toate astea, urmeaza sa infulece cantitati de mancare greu de imaginat. Si nu orice, numai trufandale de prin partea locului, bine pregatite. Stie de pe acum ce i se pregateste si uite-o cum tropaie marunt in fata frigiderului aflat la prea mare distanta, inca.

Postul a fost lung. Pofta a fost mare. Capacitatea ciresei de a inghiti tot ce-si doreste, imensa. Bye-bye avocado, rosii, masline, paine, linte, zacusca, pastai si zeama cu bors, pentru o vreme. Ati fost prieteni de nadejde, nu zic nu. Dar sa fac loc unor vechi alimente de baza.

Bine ati venit, domnule unt, inapoi. Va asteptam cu drag. Dar va rog luati loc si oferiti-va mie. Sa ne imbratisam. Ah. Good morning oua rosii ciocnite cu oameni buni si prieteni. Branzica telemea, te ador. Lapte cu cozo, mor de dor. Smantana, frumoaso, stai sa te intind pe paine. Somon afumat, pe unde mi-ai umblat.

Deci are treaba cireasa. Mai cu cele sfinte, mai cu cele turistice, mai cu odihna, mai cu burtanul. Si daca tace un pic, vreo doua zile, sa nu credeti ca a dat bir cu fugitii. Doar se bucura de liniste, in stil humorean. Ceea ce va doresc, enorm, din inima, si dumneavoastra.