Sunt 100% pentru spontaneitate dar ah, ce-mi mai place planificarea.

Adica, odata ce un an nou incepe sa mi se desfaca in fata ochilor ca o mandarina dulce, feliuta cu feliuta, se intampla asa. Am niste acore fixe dar si o gramada de timp liber de sarcini. Si numai bun pentru indesat in el fapte, oameni si intamplari de isprava.

Asa ca pur si simplu stiu ca o sa merg la Amsterdam inainte de Paste, cu mama de cireasa. Am bilete, nu jucarie. Adica am bilete pana la Bruxelles. Sper ca pe aceasta cale sa afle si mama de cireasa ca mai avem de luat un tren pana in tara fumurilor rasare. Iarta-ma mama pentru asta. Iarta-ma si pentru ca avem doar bagaj de mana si va trebui sa lasi acasa, inca o data, forfecuta.

De Paste ma asteapta un drum lung pana la un judet indepartat. Cireasa salajeanca se re-integreaza in Salaj cu a sa prietena a cherry. Pun pariu ca o sa gasesc acolo ceva papanasi de branza, oua umplute, ciorbita cu afumatura si pasca. O sa cant in corul bisericii, o sa amusinez pomii in floare. Sfinte Sisoe, frumoasa este viata.

Stiu ca de 1 Mai o sa fiu la malul marii. Am rezervat camera, nu jucarie. Vodca, ciorba de peste, dans pe mese, ocheade dupa barbati misto, valuri, stele, mujdei, miros de apa cu nisip. Curtea doamnei stefan, imbobocita. Caricatura de caine fetita, mai batrana cu un an.

De pe 1 iunie imi fac sediu central la Cluj, la prietena mea kapra ardeleana. O sa ma balacesc in Tiff cu toate fortele. Sper ca organizatorii au pregatit o selectie nemaipomenita de filme nordice. Niciodata nu vad destule. Ce pofta mare am. Sfarcuri tari la gandul momentelor ardelene.

Si apoi festival de la Garana, sper ca esti pregatit. Ca eu vin. Am si cort in sensul asta. Ma astept la muzica buna si decor natural aranjat cu grija, caci nu am mai vizitat zona cu pricina. Si cine a zis ca un Istanbul tomnatic strica. Nimeni, din cate stiu.

Intre toate preconizez duzini de weekenduri la mare, la munte si oricum in deplasare. Pur si simplu stiu ca ma asteapta un an plin ochi cu lucruri stiute si nu prea. Abia astept. Sunt foarte pregatita pentru tot ce e mai bun intr-o viata.

Primul lucru care trebuie spus este ca se iubesc si ele cum pot. Dar o fac intr-un mod potrivit cu statura si visele lor gingas aninate intre coarne.

Domnule, in primul rand ele iubesc cu pasiune si nu le e jena sa arate asta in public. Asta-mi place mie la girafe. Sunt porno. Primul lucru pe care il fac este o perversiune la care oamenii ajung doar cu straduinta si numai daca sunt siguri ca nu afla alti oameni.

Girafele nu se limiteaza doar la dusuri aurii. Ci ele, mari vietati curioase si nerabdatoare, si gusta din aceasta prima ofranda a dragostei lor. Daca totul este ok, girafele merg mai departe si isi ies din minti impreuna. O fac in mod profesionist, cu simt de raspundere.

Preludiul lor implica mult gat, metri intregi de gat. Le inteleg. La mine la zodie zice ca este una dintre partile cele mai sensibile. Abia dupa ce se unduiesc in fel si chip, ondulandu-se si impletindu-se pana vad stele verzi, girafele se izbavesc in felul ala. Noi, cei mai putin sofisticati, tindem sa procedam asa din prima. Unu zero pentru girafe.

Girafele se iubesc de o maniera totala si deloc cumpatata. Se iubesc asa cum putine fiinte am vazut sa o faca. Fara sa le pese de prejudecati si de gurile lumii slobode. Girafele se iubesc ca si cum nu mai exista un maine. Se iubesc cu mintea goala de facturi si leasinguri si asigurari si dentisti. Se iubesc, banui eu, cu tot ce au mai de soi la purtator.

Asta o sa fie primul lucru pe care o sa-l cer cand ajung in tara partiilor rasare. Aer curat si un carnat, va rog.

Dupa atata sarbatoare, era si cazul sa-mi iau campii si sa trag adanc aer in piept la 2500 m altitudine. Acolo unde muntii se vad frumos dimineata, ca desenati de un scenograf de la hollywood. Si unde aceiasi munti ma infioara cu nuante de vin roze seara. Cand plec in sfarsit acasa, dupa ce am skiat tot ce era de skiat.

Austria ma fascineaza tocmai pentru ca imi ofera acelasi lucru de fiecare data, fara greseala. Partii pe care intru ca-n branza. Soare pe piele si vant prin plete. Carnati cu o puzderie de cartofi prajiti la pranz. Si tot la pranz un pahar imens cu bere nefiltrata. Supermarketuri care se inchid la 7 si in care lucreaza oameni normali.

Ma mai astept sa intalnesc la fata locului plimbari de seara printr-un orasel de turta dulce. Apfelstrudelmitvanillensosse. Doua bucati, va rog. Ba nu, patru. Stiu de pe acum ca vor fi luminite peste tot si case cu turnuri romantice proiectate pe cerul albastru de frig si cerneala.

Fiecare zi o sa semene cu cealalta zi. Doar putin mai mult nor sau putin mai mult soare. Si aceasta dulce rutina o sa ma unga pe la toate incheieturile cu ambrozia monotoniei asumate.
Intai mic dejunul campionilor, urmat de ore de ski si aer, mult aer. Apoi pranz copios luat afara, la inaltime, si bere si niste plaja. Apoi, usor anesteziata dar oh atat de multumita, zbrrrr inapoi pe partie.

Mi-e sa ma dea inserarea afara de pe partie. Apoi urmeaza sauna si o supa de usturoi sau dovleac. Si citit si bere si somn la ore halucinant potrivite. Sa-i dea Dumnezeu sanatate cui a inventat Austria.

Ne vedem luni, 23, cu suflu austriac.

Cireasa are o treaba.

Mi-am tras o linie cu creta si mi-am facut inchis socotelile cu 2011. Acum sa vad totusi ce ma cramponez sa obtin de la 2012. Anul dragonului, adica al meu, adica e de bine. Dragon la dragon nu-si scoate ochii si asta sper sa ajute.

Vreau anul asta sa deschid inca doua mustarii, adica bloguri. Nu ca nu as avea treaba destula dar ma arde, ce sa fac. Unul este al meu cu totul si cu totul, despre iubire in toate cotloanele si cutele si fantele ei. Altul in coparticipatiune cu un blogger aprig. Sper sa fac fata distractiei.

Vreau sa vizitez tara asta a mea de-a fir a par. Am neglijat-o o vreme si la un moment dat s-a intors impotriva mea, ca un sarpe crescut la san. Acum ne-am impacat, eu dorm somn lin la sanul ei dar nu e destul. Am chef sa o cutreier si sa o amusinez bucata cu bucata. Vreau sa ma tavalesc prin ierburi si sa ma fac una cu viile.

Vreau sa merg la 4-5-6 festivaluri la care tanjesc de multa vreme sa ajung. Vreau sa cant tanana-nanana la Garana, sa urlu ca scoasa din minti la Peninsula. Sa ling si mai multe filme la Tiff, sa-mi dobor recordul personal inregistrat in anii precedenti. Si la Anonimul cred ca trebuie sa fiu prezenta. A, si la festivalul de film de la Piatra Neamt.

Restul timpului o sa mi-l dedic stransului de bani, pic cu pic, pentru casuta de tara la care visez. Simt deja cum ma asteapta ea sulemenita toata, undeva in judetul Buzau sau pe langa Targoviste sau asa ceva. Ma striga cu gurita ei de casa de tara cireaso, vino de ia-ma. Cum sa rezist unei asemenea chemari.

Anul 2012 e pentru cireasa anul naturii, al apelor, al vailor, al marii, al muzicii. Este anul muzicii, vreau sa fiu prezenta la cat mai multe concerte. Si ma dedic filmului, o sa inghit cat de mult film.

Lasati pe 2012 sa vina la mine.

De Craciun fiecare vietate se comporta cum o duce mintea.

Cutitele mele, in loc sa taie branza barza varza viezure si ce le mai dau eu de facut s-au vorbit sa-mi faca taman mie farse. Dintre toate cutitele ce le posed, doua au fost cele care au complotat si au si avut curaj sa duca la bun sfarsit cruciada lor necrestineasca impotriva unei femei minione dar si divortate, pe deasupra.

Intai mi-a dat lovitura fatala cutitul meu preferat. Unul mediu si negru care respira greu dar taie tot ce prinde, cu precizie dementa. Suntem in love de ani de zile. Credeam eu, biata cireasa-gaina fara minte, ca nici el nu poate fara mine.

Asa simt eu mai ales dimineata, cand vreau sa feliez bunatati. Il vreau, ma duc si il apuc si imi fac mendrele cu el dupa pofta inimii. Nici pas n-a zis. Nici pas n-a zis pana acum. A disparut in cursul operatiunii de instalare a bradului in livada.

Cand sa fac o salata de varza, ioc cutit. Asa ca am luat un inlocuitor al lui, cutitul mic si maron. Al doilea in clasament, este probabil cel mai talentat cutit mic si maro din regiune. Dar pentru ca el e prea mic si eu prea incapatanata, am pornit cu el in mana prin casa sa il caut pe cel dintai. Tot scotocind dupa cel mediu si negru, l-am pierdut pe cel mic si maro.

M-am intors consternata la salata mea si zau daca am mai avut cu ce s-o tai. Adica ma rog, am luat eu cutitul cu numarul trei pe tricou. Unul mare si talamb, cu o lama absurd de lata. Nu taie mare lucru, nu iese in fata, nu se remarca prin nimic. Doar vara, cand avem pepene rosu la frigi, mai iese si el la joaca.

Dupa ce l-am implantat eu in varza, mi s-a urat repede cu el. L-am lasat deoparte la loc ferit si am inceput sa caut acum macar pe ala mic si maro, care e mai cuminte. M-am invartit de zabauca prin casa pana cand foamea m-a imboldit sa ma intorc cu a mea coada intre picioare la cel mare si talamb.

Am mancat o salata de varza facuta ferfenita. Fiecare fir de varza era creativ, stramb, avangardist, neascultator. Cutitul mic si maro a aparut abia seara, obosit mort de atata umblet. Si-a cerut scuze si s-a pus singur in sertar. Cutitul meu preferat nu a aparat nici pana in ziua de azi. Il astept dintr-o clipa in alta sa mieune pe acoperis, dupa ce s-o satura de golanit. I-am pregatit si o ulcica plina cu lapte. Doar-doar.