Cand barbatii au par cret si poarta tricouri albe cu dungi bleumarin, soarele rasare.

Uite ca pana acum n-am fost atenta la combinatia asta letala. Pardon, atenta mereu am fost cred. Cam de cand aveam 2 ani jumate si eram la mare la 2 mai si m-am prins ca ei sunt mai simpatici, orice-ar fi. Dar nu mi-am dat seama in ce masura este ravasitoare alaturarea acestor doua efecte speciale.

Deja traiesc intr-o lume mai buna cand intalnesc barbati cu par cret si destul. Si tricourile de mariner mi s-au parut intotdeauna ok. Dar cand parul carliontat este plantat pe un cap care este infipt intr-un corp ce nu s-a larbartat si pe corp sade o pereche de jeansi asortata cu un tricou cu dungi, s-a terminat.

Zilele trecute facebook mi-a recomandat un nou prieten. Batranul si perversul, stricatul, cinicul, nesatulul si libidinosul facebook face mereu asta. Nici macar nu verific ce-mi propune. Refuz din prima, ntz ntz. Dar de data asta era un barbat cu mult par cret si cu multe dungi.

Cica eu si cu el aveam in comun multi prieteni si, mi-a facut facebook cu ochiul, lumea ar putea fi a noastra. M-am scuturat nitel, am mancat jaratec, m-am dat de trei ori peste cap si nu i-am cerut prietenia. Mi s-a parut ca premisa relatiei noastre este una superficiala.

Ce sa-i fi zis. Ti-am cerut prietenia nu pentru ca asculti muzica misto si nu pentru ca avem 27 de prieteni comuni. Te-as fi dorit la mine in portofoliul virutal si cine mai stie apoi pe unde doar pentru ca ai mult par cret. Si destule dungi incat sa sucesti mintile unei cirese.

Si in general incerc sa pun frau ciresei monstroase din mine. Care ar vrea sa fie prietena cu toti barbatii creti si cu dungi din lume. Dar sa-i fie iertat daca pe ici, pe colo, mai cade intr-o reverie sora cu o nebunie cand ii pica ochii pe asa un exemplar. Ochii vad si ii ies din cap, inima cere si ii iese din piept cu zgomot de tunet.

Stiti vorba aia. Cret sa fii, dungi sa ai.

Acest poem a fost scris pentru un barbat pe care voiam neaparat sa-l cuceresc.

Dar, odata ce m-am aflat in proximitatea lui, m-am pierdut cu firea. M-am cam cherchelit, incercand sa-mi fac curaj sa-i arat sentimentele curate ce-i purtam. In loc sa-l vrajesc, cum imi propusesem, l-am transformat cu forta in infirmier.

Rezultatul a fost zero mister inefabil, cireasa moderat penibila. Cum barbatul cu pricina nici macar nu bea, lucrurile nu au fost deloc in favoarea mea. Acest poem a fost scris in ideea ca el sa ma ierte ca am inghitit prea multe pahare, sub ochii lui. Pentru ca a trecut destul timp, cred ca pot sa-l fac public.

Timpul inapoi l-as da de asta chiar s-ar putea
Ce situatie tampita sa ma vezi tu cherchelita
Tocmai tu care nu bei si deci n-ai de ce sa vrei
Intelegere sa ai pentru fete sprituite si pahare aburite. Of.

Cum sa fac, cum sa fac
Si-n matase cu ceapraz sa-nvestmant acest obraz
Ce ti s-a infatisat in momente cu pacat
Cum sa fac, cum sa fac
Sa imi spal rusinile, s-alung amintirile. Cer ragaz.

Tot ce pot este sa sper
C-am credite pan’ la cer
Si ca tu o sa aduni rasete, vorbe, cununi
Si punandu-le in balanta o sa capat iar prestanta. Vreau.

O sa trag acum tare pentru reabilitare
Si te rog sa ai rabdare pentru paste, far de care
Viata mea e mai pustie si a ta liliachie
Sa nu asteptam pana o sa-mi creasca barba colilie. E timp.

Daca zambete ti-am smuls si in inima-m patruns
Eu acum iti las tezaur patru litere de aur: S A N A

Trebuie sa spun cuiva. Si daca nu aici, atunci cand. Iar daca nu acum, atunci de ce.

Am participat la o masa de Craciun care mi-a sucit mintile in sensul rau. Dar apoi bun si pentru mereu. Eram agatata de bratul puternic dar totusi parca prea impanat cu grasime al iubitului meu la familia asta a lui cu nasul pe sus.

Familia se lauda ca e nobila dar din cate mi-am putut da eu seama sangele lor presupus albastru era dat de prestatia exemplara si deci pozitia privilegiata in timpul comunismului. Bleah. Familia iubitului nu prea ma placea desi nu prea pot sa-mi dau seama cum asa ceva era posibil. Doar sunt atat de misto. Ma rog, treaba lor.

A, sa zic intai ce satisfactie imensa am simtit cum mi se raspandeste in pantece la vreo 2 ani dupa. Cand mama iubitului m-a oprit in piata si m-a tot tinut de maneca sa-mi toarne balsam in urechea mea parca dreapta. Cum ca ce rau ii pare ca nu a vazut cand trebuia magia ciresei. Ca daca ar fi realizat. Ca poate ma mai gandesc. Ca nu vin pe la ei. Ah cum ma mai fura caterinca la povestea asta. Sa revin.

Chestia e ca ei m-au invitat la masa lor de Craciun. Emotionata si vrand sa fac impresie buna, am pus cea mai tare rochie. Mi-am luat pantofi cu toc pentru estomparea piticimii si un plus de prestanta. M-am impiciorongat la ziua si ora stabilita. 25 decembrie, anul imi scapa. Demult.

Stiam eu ca ei au cearsafuri albe, de spital, pe canapelele nou comandate. Vezi bine, sa nu le tocim racaindu-ne incoace si-n colo sezutul de a lor tesatura. Dar ajung acolo si vad ca nu le-au dat deoparte nici macar de sarbatori. In plus, mi s-a parut ca am nimerit intr-un moment nepotrivit.

Toti purtau halate tocite. Care de molton rarit, care de prosop cu perii dusi. Doar unul dintre frati avea o pijama de data mai recenta cu masini de curse. Mi-a venit instant sa ma fofilez afara din casa lor. Am avansat ideea de a ma intoarce mai tarziu. M-au oprit spunand ca ei sunt gata sa inceapa. Craciunul adica. Sunt gata sa dea drumul mesei de Craciun.

N-a fost chip sa ma sustrag. Si uite-asa am ingerat eu in rochie de gala si ei in zdrente niste caltabos si ceva icre. La masa a izbunic o cearta. S-au spus lucruri lipsite de armonie, s-a stins peste ei lumina sarbatorilor. Apoi ne-am tolanit pe cearsafurile de un alb luxos si am fumat o tigara. Am sorbit un paharel. Prietenul meu si ceilalti barbati au fumat cate un trabuc scump.

Cireasa salajanca si deci de origine primara a tinut insa minte toate astea. Si este bucuroasa ca nu a ramas in sanul familiei frankenstein. Un Craciun prost petrecut e o buna aducere aminte pentru un an bine inceput. Macar stiu cum nu trebuie sa arate lucrurile. La multi ani.

Telenovela americana, telenovela columbiana, telenovela bastinasa, ce conteaza. Imi lasa toate aceeasi senzatie.

Cand ma uit la ele, am impresia ca scenaristul e plecat cu cercul. Prea li se intampla toate numai lor, eroilor astora de telenovela. Iar aia pe care o iubea el tare si era mica si neagra si respira greu, era sor-sa, ba. Dar daca ma uit la viata mea, cea care se desfasoara cu bulbuci si valtori si bulboane in livada, e cam la fel.

Modul in care se impletesc absurd dar atat de tulburator itele mele este de-a dreptul pur si simplu. Nimic nu e la locul lui dar totul e in buna ordine si armonie. Oamenii, obiectele si faptele in care suntem implicati sunt contorsionate ca la circ. Personajele din viata mea participa in fiecare zi la un concurs de sa tesem frumos vieti complicate.

Raposatul de Inginerul fara inima inca mai da spasmodic dintr-un picior. La modul figurat, desigur. Adica el e iesit din schema de destula vreme incat sa ii facem parastas de mii de zile dar totusi mai dau peste umbra lui. la cozia. prin locurile unde am treaba.

Ca sa nu mai zic de cel mai iubit dintre pamanteni. Un personaj care insemineaza pe unde trece nu doar o suma importanta de femei. Dar si o mare parte dintre drumurile pe care am fost, merg acum sau mi se face chef sa merg in continuare.

Poneiul sturlubatic, dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri, a cherry si nu doar aceste personaje de poveste sunt legate cu fire demente de matase de tot felul de locuri, oameni si contexte de telenovela.

Juan Antonio se are in bete cu Juan Fernando dar cu si matusa lui, su tia Consuela. Apoi aplauze pentru blestemata de Mala Mujer si prietena dar si rivala ei cea mai buna, Maribel. Toata lumea este acasa. Femei gravide, barbati incornorati, nebune, satiri, pacate, conspiratii, santaje sentimentale, bijuterii de familie, parfumuri grele, lacrimi, matasuri si brocarte.

Lipsesc inca dar am mare incredere ca vor aparea femeia fara oase, piticul barba cot capabil sa scoata si flacari pe nas, uriasul cu tricou de mariner si un tigru alb cu ochii albastri. Iar aia, aia mica si neagra care respira greu eram chiar eu.

Buna seara, cireasa sunt si sunt dependenta.

Dependenta m-a facut sa ma intristez pana la praselele mele de cireasa. Sa plang des cu lacrimi amestecate cu solzi. Am ajuns sa nu mai respir cum trebuie aerul diminetilor si sa uit ce misto e sa te zgribulesti de placere la soare. Craciunul din perioada dependentei m-a facut una cu pamantul. Si mie imi placea asa de tare Craciunul de nici nu se poate povesti.

Cam asa ar fi trebuit sa sune speech-ul meu adresat unui public de dependenti ca si mine acum vreo nu vreau sa spun exact cati ani. Acest post nu este o poveste ci o intrebare adresata boieri dumneavoastra.

Nu, nu e vorba de alcool, desi nu pot sa ma plang ca el mi-e chiar strain si antipatic. Si nu, nu e vorba despre tigari. Intr-o zi, cand o sa fiu o baba cu par mov, ferchezuita la maximum, o sa fumez ca un turc. Dependenta mea nu este nici macar despre tortul de ciocolata, din care as imbuca oricat si oricand.

Este vorba despre barbati. Si mai degraba despre un anumit barbat catre care am manifestat un soi de slabiciune perfida. De plastelina am fost eu cand a fost vorba sa-si apropie epiderma lui de a mea. De mucava au fost si alte femei si tot cu el, nu-i vorba. Dar asta nu ma scoate pe mine in niciun fel. O avea el un jenesaisquoi.

Cert e ca eu m-am lecuit. De nu vreau sa spun exact cat timp dar pot sa numar ani, nu am pus obiectul dependetei pe limba. Si ma mandream mai ieri cu treaba asta la un frate si el ma mangaie internetic pe cap cu duiosie si imi spune ca degeaba. Cum asa degeaba, sar eu de 2 stanjeni in sus.

Pai degeaba, pentru ca odata ce ai apucat sa fii dependent de omul asta, e ca la tigari. Esti doar un fumator care iti reprimi poftele, nu un om vindecat. Hm. Nu mi-a placut ce mi-a zis. Am aruncat catre el un potop de argumente care mai de care.

Dar voiam sa stiu ce credeti voi. Daca dependenta de unii oameni functioneaza la fel ca dependenta de tigari si alcool si droguri. Si deci daca, desi te crezi sarit peste parleaz, poti sa intri din nou in rahat pana la gat, in caz ca ti se intinde din nou insistent din public lucrul ala care te imbolnavea.

Va astept aici.