mici pitici ganduri bulgaresti

decembrie 19th, 2011

Am fost iar la Veliko Tarnovo. Si ce fac eu sa faca toti.

Caci iar m-am uns pe tot corpul cu serenitatea si candoarea generate de micul orasel de munte. Un loc cuminte si devreme acasa care pare ca nu cunoaste durere. Ci doar pisici, aroma de trandafiri, rockeri, cafele la nisip si case frumoase de lemn vechi. Miam. Miau.

Se zice si ca bulgarii au cea mai buna branza. Pe asta am observat-o indeaproape. M-am uitat la ea cu lupa mea gustativa si este adevarat. Branza lor taie cam tot ce putem noi produce cu cele ale noastre 42 de milioane de manute in materie de telemea de vaca. Destul cu dansa, doamna branza.

Bulgaroaicele se imbraca ca la nunta de la prima ora a diminetii. Banuiala mea este ca ele deschid dulapul si intra automat intr-o cursa infernala contra lor insele. Posedate fiind de un rege oh, prea baroc, bulgaroaicele isi pierd mintile si pun pe ele tot ce gasesc. Mult, mulat, tipator, stralucitor, porno si agresiv sa fie.

Preturile bulgaresti sunt de vis. Tot ce vrei sa intreprinzi la bulgari costa considerabil mai putin decat ai banuit. Bulgarii au mancare buna care te face sa infuleci ca un nebun si camere de hotel curate si pufoase si amenajate cu gust, in care iti vine sa sezi fara discernamant.

Poate ajuta sa mentionez ca bulgarii au si barbati misto. Poate asta o sa va faca sa va suiti pe matura si sa o porniti mintenas peste granita. Bulgarii zambesc cuceritor. Au nasuri mari si poate, cine stie, si sexuri asisderea. Dupa ce ti-au zambit, bulgarii dau buzna pe facebook desi nu le-ai spus cum te cheama.

Se zice ca bulgarii au ceafa groasa. Eu nu le-am vazut-o. Imi pare mai mult un zvon rautacios. Bulgaria e curata, moderata, deloc paranoica. Imi place Bulgaria si nu e pacat ca e locuita. Mergeti.

cireasa rurala

decembrie 14th, 2011

Am intrat de curand in etapa mea rurala. Si din ea scapa cine poate.

Etapa rurala este o faza care doarme mereu latent in taranca de cireasa. Si se trezeste la viata cand chiar nu se mai poate. Cand ea a stat prea mult timp inchisa in casa. Cand i-au trecut pe sub nas neobservate, din prea multa treaba sau prea multe aranjamente pur urbane, lucruri simple si nepretuite. Lucruri fara de care nu e normal sa se poata continua.

Daca cireasa a lipsit la prea multe apusuri de soare. Daca a uitat sa sada intinsa pe spate in iarba, sa se incante/mire/veseleasca de cum se plimba de repede norii. Daca a stat intoarsa cu spatele la modul in care sar stropi de lumina din apa curgatoare sau statatoare in care arunci pietricele fara vreo treaba pe cap. Daca a uitat ea sa miroasa pamantul proaspat lucrat in prag de toamna/primavara. Daca s-a scuzat si a absentat nemotivat de la culesul viei. Daca a uitat sa masoare padurea cu pasul in mod regulat, ca un fel de igiena macar lunar. Daca nu a mers desculta prin apa si nisip si iarba. Daca nu s-a culcat de mult la 10 seara pentru ca are net si beri de baut si party-uri la indemana. Daca nu a mai vazut de ceva vreme cum arata o dimineata la munte. Daca nu s-a balacit cu picioarele in apa pana i s-a facut pielea creata. Si nu a lasat niste picuri de ploaie calda sa-i strice freza, neavand unde sa se adaposteasca. Daca toate astea prea mult timp, e groasa.

Imi vine sa ma pun in patru labe si sa miros campurile acoperite de ceata si ciori. Ma intereseaza fosnetul de iarna al padurilor fara hainute pe ele. Vreau sa stau lipita de sobele de tara, de cat mai multe sobe pe care se gateste ceva bun.

Un lucru e sigur si degeaba incerc eu sa-l pitesc sub covor, doar-doar o trece neobservat. Cireasa rurala din fire n-are lecuire. Si acum mai are si un puseu rural cu care abia se descurca in gestiune.

sa las corpul sa zica

decembrie 13th, 2011

In livada de cirese este un secretariat in care se lucreaza in ture si unde se primesc foarte propuneri.

Cireaso, hai sa asta. Cireaso, musai sa ailalta. Cireaso, ce-ai zice sa asa si pe dincolo. In unele dintre cazuri, procesez cerea pe loc. Inteleg cu mintea mea de cireasa daca vreau sa merg mai departe cu solicitarea si primesc dand din cap. Stiu si cand e cazul sa ma opresc si sa stramb din nasul meu ferm, tinandu-l in timpul asta si pe sus.

Dar sunt destule si momentele cand apuc solicitarea cu mana si raman cu ea asa, sprijinind-o usor in echilibru pe genunchi. Ma uit la ea si o intorc pe toate partile pana ii merg fulgii. Si degeaba. Nu ma prind daca vreau au ba sa purced in a face lucrul cu pricina. Ridic din umeri si mai astept.

Ma gandesc, ma sucesc, nimic. Si atunci aplic strategia bagarii la inaintare a corpului. Corp cu care mintea are o discutie secreta si serioasa in cazurile astea, pe la spatele meu. Apoi eu las corpul liber, sa vad cum se comporta despre propunerea cu pricina.

Uneori propunerea se apropie de termenul limita si totusi corpul meu ramane indiferent. In loc sa faca pasii necesari pentru a face lucrurile sa se intample corpul isi vede de ale lui, fluierand si uitandu-se in directia contrara. Atunci stiu ca mintea i-a zis ca nu, nu vrea sa se abata din drum pentru lucrul cu pricina si rasuflu usurata. Uit totul in secunda doi si-mi vad de treaba.

In cazurile in care vreau totusi sa dau curs invitatiei, corpul ma opreste din treaba. Imi vine din senin sa ma urc in mijloace de transport, sa cumpar bilete, sa dau telefoane, sa raman treaza. Asta inseamna ca, dupa mica lui sueta cu mintea mea, pe la spatele nostru comun, corpul imi da semnale ca dadada, vrem sa facem lucrul ala cireaso.

Ce complicat. Sper ca ati inteles cate ceva, orice. Si ca vi se intampla si voua cateodata asa. Altfel nu mi-as ierta-o niciodata. Nu mi-as ierta sa va fi povestit despre cum fac eu lumina in marea de stimuli primiti. Si cum reusesc sa ies nevatamata din intrecerile mele zilnice cu mintea si corpul ei atasat. Un corp cu sanii mari, pielita subtire si glezna fina de care ma folosesc in toate aventurile mele urbane.

Buna seara. Intrebat din public daca ii e sete, corpul meu a ezitat putin. Apoi a ales sa bea un pahar cu vin. Singur s-a dus catre sticla si a turnat. Voila.

grupul femeilor care poarta fusta saluta grupul femeilor in bluza

decembrie 11th, 2011

Hello. Sunt cireasa si imi place la nebunie sa port rochie slash fusta. Dupa pantaloni nu ma prea omor.

Probabil ati vazut si voi batalioane intregi de femei care umbla libere prin oras fara nici macar pretentia ca ar avea pe ele vreo fusta. Si nu ma refer la vara si la tinute fluflu. Ci la miezul iernei. In orasul asta in care ploua prea rar sunt foarte multe femei tinere si frumoase. Femei cu par lung, care nu mai vor sa poarte fusta.

Femeile fara fusta aparent tin la confortul lor termic si nu vor sa raceasca. Asa ca le poti intalni indesate in pufoaice, sau ferecate in paltoane cu captuseala de trei degete. Ele sunt cu picioarele zavorate in cizme de blana, numai bune pentru ovare garantate sa functioneze brici pe viata. Dar fara fusta. Ce mult mi-ar placea si mie.

Si totusi ele isi pun pe ele o camasa, o incheie la toti nasturii. Isi trag apoi strampii si cizmele si adauga, praf in ochii privitorilor, chiar si un pulovaras. Dar acestor femei nu le place sa poarte pantaloni, no sir. Si nici cu fustele nu se impaca, prin urmare au decis un compromis. Femeile au ales bluza. Sunt eroinele mele.

Ele circula asa nonsalante prin oras. Multe dintre ele se deghizeaza in fuste pentru a presta munca zilnica, caci trebuie sa mananca si gura lor ceva. Dar cum ajung acasa, isi sfasie metaforic vorbind partea de jos a vestimentatiei si se avanta in timpul lor liber doar in jiletca. Iubesc asta.

Am si eu bluze frumoase. Mi-e si mie cald. Vreau si eu libertate pentru partea de jos a corpului meu incorsetat in tot felul de stofe. Dar of, cireasa nu are sange cat este nevoie pentru o asemenea fapta urbana. Ea face ce face si adauga cate o fusta.

In concluzie, hello. Sunt cireasa si imi place al naibii de tare sa port fust. Daca si tie iti place asta, putem fi prietene. Daca esti genul care umbla in bluza, lasa-ma sa ma mai gandesc putin. Poate ca inca nu sunt pregatita. Mi se pare ultima frontiera. Salut initiativa dar oops inca ezit. Sunt slaba de constitutie. Sau poate retrograda, cine stie.

cadourile mele catre inginerul fara inima

decembrie 5th, 2011

Cireasa simte macar umbra unei mici rusini atunci cand isi aduce aminte.

Se mira singura, fara sa o traga cineva la raspundere, cand se gandeste ce cadouri ii lua de Craciun sotului ei cu acte-n regula, inginerul fara inima. Se vede treaba ca pe atunci nu ma preocupau prea tare valorile lui. Toate cadourile erau legate de corp si anumite nevoi imediate. Zero romanta, zero spiritualitate, zero sexualitate. Zero.

O buna parte dintre cadourile catre sotul meu erau legate de fund, picioare si activitati conexe. Prin asta doresc sa spun ca ma preocupa, din motive care acum imi raman pe deplin necunoscute, ca inginerul sa aiba domnule chiloti suficienti, precum si sosete.

Abia acum ma bate gandul ca, tanara fiind si paduri cutreierand, poate ca nu prea aveam chef sa bag rufe la masina. Si atunci voiam sa ii asigur un maldar suficient de rufarie, sa ii inchid gura. Chiar nu inteleg de ce venea sotul meu la mine si sa ma intrebe unde ii sunt chilotii. Dupa mai multe asemenea interpelari, m-am asigurat an de an, cu temeinicia, indaratnicia si harnicia unei furnici demente ca acum are.

In al doilea rand uite ca tot de fund ma preocupam. Am inteles intr-un final ca sotul meu simte foarte bine la baie. Acolo petrecea el timp de calitate. Asa ca am inceput sa-i procur un numar impresionant de carti gandite special pentru o lectura pe buda. Numar sporit de la an la an, ca ciupercile dupa ploaie.

Lecturile pentru fund se concentrau in mod bizar pe carti cu armament, razboi si avioane. Asta mi se parea mie ca ii asigura inginerului fara inima o digestie de succes, departe de lumea nebuna si dezlantuita. Doar in anii de miere mai primea el cate o camasuica indoielnica sau un pulovaras plicticos.

Dar ce-a fost a fost. Acum n-as mai darui unui barbat chiloti nici sa ma pici pic-pic-pic cu ceara. Si nici vreun pulovaras oferit din inima mea mica si neagra. Cer pe aceasta cale scuze inginerului fara inima, cel-dus-departe-si-fara-de-putinta-de-intoarcere-pe-meleaguri-romanesti.

Craciun sa fie dar unul fericit.