Fac ce fac si iar ajung sa vorbesc sa vorbesc despre lapte. La o cercetare sumara am descoperit ca este una dintre cele mai des folosite etichete in livada mea. Imi place laptele nemaipomenit. Dar nu-i stiam dalbele-i taine.

Am ajuns in vizita de lucru la fabrica de lapte. Sunt la Albalact in White Julia. Aici m-am dumirit cum sa il aleg. Si am inteles ca asta merita expus mai departe, turistilor ce viziteaza aceste site. Acest post este o lectie despre lapte si cum se cumpara el.

Uite-ma imbracata in cosmonaut priceput. Purtand inclusiv o tichie simpatica precum cele pe care le folosesti cand vrei sa te dusezi si sa nu-ti uzi parul.

Cica e bine sa ma relaxez putin si sa nu mai alerg dupa lapte de tara. Este in regula sa alerg dupa oua de tara, dupa gaini crescute in libertate absoluta si rosii de gradina cu a lor carne zemoasa. Dar nu dupa lapte de tara, cu orice pret.

Laptele e un lichid viu. Iar manevrarea lui gresita, de la sanul primitor al vacii cu ochi mari si umezi pana la mine in frigider, poate sa il faca si mai viu. In defavoarea mea, bineinteles.

Daca ma gandesc bine trebuia sa-mi inchipui. Vacutele mananca iarba de pe orisiunde gasesc. Asta inseamna si marginea soselelor si de prin santuri si alte vagauni. Si nu exista niciun mod prin care sa aflu eu care vacuta a pascut corect si care a inghitit plumb.

Nici cu mulsul nu mi-e rusine. Sanii vacii nu sunt mereu curati, caci ea merge prin hatisusi si alte balarii prafuite. Sanii vacii care da lapte pentru fabrica sunt spalati cu apa calduta si masati cu alcool. (Cred ca asta se intampla putin si pentru placerea ei). Daca e murdar, laptele e refuzat pe loc si trimis inapoi.

Pana acum am avut retinerile mele legate de laptele cu termen lung de valabilitate. Cel pe care poti sa il pui si pe raft in biblioteca, si tot ok ramane. Am recunoscut fata de specialist ca imi vine sa-l aleg mereu pe cel care se strica repede.

Dar cica laptele UHT, caci el are termen mare de valabilitate, nu e mai rau decat laptele proaspat. E procesat la temperaturi mai mari dar pentru mai scurt timp. Apoi e ambalat ok, in Tetra Pak, in conditii de securitate extrema.

Am vazut cu ochii mei vigilenti, am inteles cu mintea mea asemenea. Asta il face pe laptele procesat sa reziste atata. Cum il deschizi, incepe sa se comporte ca orice alt lapte. Caci asta si e.

Mi-a placut vizita de lucru mult. Am gasit un loc curat, tehnologizat la maximum si cu diriguitori tare simpatici. Are cea mai moderna tehnologie din Ro si acolo se fac Zuzu, Fulga si Raraul. Si acum sa beau un pahar cu lapte rece. De la ei.

S-a intamplat ca livada mea sa fie plina ochi de oameni. In fiecare coltisor doarme cate cineva. Un prieten bun sau vechi sau imaginar.

Se scoala cireasa, isi pune ibricele si la treaba. Se pregateste sa manance ceva care nu e nici de dulce, nici nesanatos din fire. Mare preocupare petnru a manca cu istetime are dansa in ultima vreme. Si are si un ajutor pe masura in acest demers. A cherry.

Vine primul partener de mic dejun. El o insoteste pe cireasa in demersul ei de a manca radacini si alte mancaruri care nu misca. Se ia micul dejun, se savureaza, se discuta chestii, se pun la cale lucruri. Inghite si cireasa, caci ce-i mai place ei mancarea de dimineata, in cantitati industiale.

Insotitorul de mic dejun se pierde prin meandrele apartamentului de doua camere. Livada ciresei este mica dar plina sa stufarisuri si ascunzisuri in care cineva lesne dispare, daca vrea.

Cireasa curata locul faptei. Reuseste sa termine fix la termen pentru cel de-al doilea combatant. Mai mancau, mai bine pregatit, mai nepasator de sanatate cu pret scump. Scoate cireasa carnuri, icre, branze, pateuri facute de mana si alte giumbuslucuri culinare. Se inghit cantitati impresionante de mancare.

In timpul asta, cireasa bea ceai si are grija sa nu lipseasca nimic de pe masa imbielsugata. Se discuta, se emit idei, se trag concluzii. Participantul cu numarul doi pe tricou paraseste scena, cu treburi urgente prin livada.

Cireasa retrage in pripa carnea de pe masa, in toate formele creative in care se gaseste ea aici. Urmatorul vizitator de la micul dejun nu suporta vedenia ei. Curata bancul de lucru, adica masa din bucatarie. Scoate la iveala un brat de fructe.

Intra in scena cel de-al treilea musafir, cu pofta lui de mic dejun. Cireasa ocupa acelasi loc pe scaunelul ei scartaitor, plin de valori sentimentale. Musafirul curata si hapaie fructe. Cireasa mai se uita, mai ia o bucatica de mango. Care dispare in gura ei mica de obicei, acum facuta hau.

Se discuta lucruri printre imbucaturi de fructe. Cireasa mai soarbe si cate o gurita de cafea. Ce buna o face ea, stie toata lumea. Musafirul face o iesire spectaculos de rapida.

E dimineata si cireasa ramai locului, obosita placut de la atata actiune. A luat trei mic dejunuri si este plina de povesti si energie.

Ma trezesc. Ma pregatesc sa pun ibricurile, cele doua, mereu doua, pe foc. Unul cu ceai de menta, altul cu niste cafea. Arunc lenes o privire pe balcon. Arunc apoi o privire ingrozita sub mine. Si asa incepe o zi involburata.

Balconul meu ar putea fi o perfecta piscina pentru niste hamsteri in vacanta. Daca am trai intr-o lume in care hamsterii ar lua vacanta, in mod sigur asa ar arata un bazin in aer liber pentru ei si familiile lor. Apa are cativa centimentri, trece un pic de glezna. Apa inghetata cu sloiuri care plutesc in deriva, ca la pol.

In bucatarie, parchetul musteste de apa sub calcatura mea de regula fina dar ingrozita rau acum. Trag cizmele de cauciuc peste pijamaua cu vaci. Trag si pe prietenul meu imaginar I., dupa mine prin casa. Si uite-ne pe amandoi pe balcon, la tranta cu apa ce vine groasa de pe acoperis.

El e inarmat cu un faras, eu cu un ibric. El n-are cizme de cauciuc si evolueza in slapi, pe piciorul gol, in apa mai potrivita pentru niste pastravi decat pentru un om. Eu am cizme dar dau rateuri cu ibricul. Aruncam umar la umar apa peste balustrada, fara sa ne vorbim.

De pe acoperis imi curge un rau in cap si pe spate, peste pijama. Mainile se umfla ca butucii si se inrosesc in mod curios. Pijamaua se imbiba pe minut ce trece. Vacile de pe ea tremura stranse unele in altele. E frig rau, fir-ar sa fie. Ma uit la picioarele imbibate in gheata ale lui I. Mi se strange sufletul dar nu ne putem opri.

Doar mai ieri ma invitase vecinul sa-i vad floarea de pe tavan. Facuta de mine lui in acelasi mod, dar folosindu-ma atunci de o baltoaca mult mai mica. Ma gandesc cum trebuie sa-i ranjeasca acum sfidator tavanul galben din sufragerie. Apa rece imi siroieste in cap. Apa rece il racoreste pe I. la glezne. Apa rece peste tot.

Razbim prin munca in echipa. Insiram ligheane sub tuturoiul de neoprit. Aruncam oale cu apa fiarta in scurgere, sa o trezim la viata. Tamponam parchetul din bucatarie. Fug jos la vecini, sa explic dezastrul. Arat ca femeia din baywatch, insa in varianta ei in mizerie.

Il gasesc pe vecin barbierindu-se (jumate de fata era gata) si pe vecina abia trezita din somn. Siroiesc din toate ungherele fiintei mele. O cireasa murata de frig si apa, indeamna la mila si cere indurare. Le explic ca o sa vina peste ei o floare noua, si mai mare si mai frumoasa.

Ii induiosez. Bingo. ma retrag sus. Scot de pe mine vestmantul imbibat. Pun de ceai din nou. Si de cafea. Si I. zice asa. Focul e mai nasol ca apa. Are dreptate. Tocmai am avut noroc.

In timpul asta, afara, hamsterii isi strang furiosi prosoapele de plaja, isi desumfla colacele si pleaca pufnind spre alte inundatii.

Ai zice ca asta nu e important, ce zic vecinii. Daca zici ca esti, precum cireasa, o persoana destul de moderna. Una cu vederi neingradite, prea tare, de normele socio-culturale urbane.

Dar astazi mi-am facut timp sa vorbesc cu doi vecini. Cu unul, pentru ca i-am facut o floare de ud pe tavan in baie. Si inca o floare, mai mare putin, de alt ud, in sufragerie. Deci doua flori de ud in total, dupa ce el a zugravit recent. Si uite-ma intromisionata in lacasul lor.

Eu ingaim ca imi pare rau. Si recunosc spasita ca nu prea ma pricep sa chem mesteri faurari pentru a rezolva diversele probleme marunte si mai insemnate pe care le am in livada. Dar, adaug, eu acum locuiesc cu cineva. Cu prietenul meu imaginar I. Si, doamna, domnule, cred ca o sa ma ajute la treaba cu reparatiile casei.

Am vrut eu astfel sa dau de inteles ca o sa fiu mai atenta la probleme comune. Si o sa incerc sa le cauzez lor cat mai putine, in cele ce urmeaza. E drept ca m-am straduit si sa justific zarva bataliilor cu inclestari de arme si sforait de cai duse deasupra lor la ore curioase, cand alti oameni tac.

La care vecinul se apropie, strange pumnul si imi da una smechereste in umar. Insotindu-si miscarea si de un facut cu ochiul, pe post de complicitate maxima. Ca adica e bucuros si este alaturi de mine in treaba asta. Vecina zice si ea sa dea Dumnezeu sa fie bine si sa tina, cireaso.

Eu multumesc cuviincios si ma gandesc ce bine e sa ai relatii. Ca uite, si vecinii incep a te place mai tare. Apoi, odata seara compromisa cu niste vecini, ma gandesc sa merg pana la capat. Imi fac curaj si intru in barlogul doamnei administrator de livada. O doamna roscata, cu par mult si fata de pisica siameza care tocmai a primit o tigaie in fata.

Trebuie sa-i declar, pentru analele ei lunare, ca suntem doi de acum inainte. Am un prieten imaginar, si chiar si el trebuie contabilizat cumva la utilitati. Este important pentru mine sa se stie ca exista. Si doamna administrator, mult mai pragmatica decat vecinii de sub cireasa, zice. Aham, bine. Atunci vii tu si-mi zici cand ramai doar tu.

Am dat din cap ca sunt de acord. In fond, e si ea trecuta prin viata. Care i-a aratat, ca stiu eu povestea, ca in viata totul se poate schimba cat ai clipi din degete. Si uite ce recolta boagata pentru o singura seara. Cireasa a urmarit doar sa rezolve niscaiva probleme administrative. Si a cules de fapt impresii despre viata ei personala. De la vecini.

Sa recapitulam. Vecinii de jos sunt alaturi de ea si o sustin. Si asta chiar daca ii deranjeaza uneori cu mutat de mobile la ore mici si incantatii neasteptate. Iar doamna administrator, o femeie mai mult cinica, a fortat cireasa sa se gandeasca la un potential sfarsit.

Cam asta zic vecinii despre ce mi se intampla mie. Maine mi-am propus sa merg si la dna C, doctorita de peste palier. Sa vedem, ea ce zice.

Am numarul lui de pe net, gasit acum cativa ani intr-o cautare isterica, de tip random.

Il sun cu regularitate si ma plang lui in fiecare iarna, ca am asa si pe dincolo. Il chem la mine sa vada cu ochiul personal. El ma refuza cu aceeasi regularitate. Eu nu ma las. Il vreau si va fi al meu, a fost deviza mea in toti anii astia. Si il caut din nou, ca o musca agasanta.

Este vorba despre instalatorul de centrale, specialist in marca de nisa pe care o posed. Este domnul Dumbrava. Un om pe care am ales sa-l consider ca fiind unul dintre partenerii mei la bine si la greu. Desi el da semne clare ca nu prea isi doreste acelasi lucru. Ba chiar si-a schimbat si jobul din cauza asta. Incercand sa fuga de responsabilitatile ce i le aloca cireasa.

L-am intalnit pe vremea cand am ramas femeie singura, la casa mea. Stapana a unei centrale buclucase si a unei neindemanari tehnice sore cu nebunia. Tin si acum minte, cu nostalgie, zilele friguroase de iarna cand centrala se oprea. Iar eu plangeam siroaie de lacrimi amare. Parandu-mi-se ca am platit scump libertatea de femeie divortata. Si ca lumea e nedreapta cu un fruct.

Dupa o serie de telefoane soldate cu esec, domnul Dumbrava mi-a pus niste intrebari. Si, milostiv totusi din fire, m-a invatat prin telefon cum sa procedez. Cireaso, dai matale de robinetelul ala pana presiunea ajunge la 1.2 bari. Apoi dai reset si o sa fie bine. Metoda lui a functionat in timp. Si sunt chiar prietena acum, de nevoie, cu robinetelul.

Dar, vai. Napasta loveste cireasa si metoda cu robinetelul nu razbeste. Acum e ceva mult mai rau. Cireasa suna ca de obicei, pe domnul Dumbrava. El nu stie cine e ea. O uita mereu. Cu speranta ca si ea pe el. Ntz. Ntz. Domnule Dumbrava, sunt o clienta mai veche (minciunica). Am necazuri, as putea sa trec in nefiinta.

Ma iscodeste el, ce marca, ce model, ce an. Dar fara chef. Apoi zice, ca si cum ne stim de ieri de azi, vedeti ca aveti un robinetel acolo. Eu i-o tai. Domnule Dumbrava, nu mai merge cu robinetelul. Va rog haideti sa vedeti despre ce-i vorba. El ca hrr, ca mrr. Ca de obicei. Am mai fost la dumneavoastra? Daaaa, raspund agasata (minciunica). Pana la urma ajung sa-i smulg promisiunea ca vine.

Si in sfarsit il cunosc. Dupa 5 ani de alergaturi. Dupa 5 ani de ghidare prin telefon. Dupa 5 ani in care eu am dat totul si el nimic. Am inteles de ce am insistat asa. Domnul Dumbrava e cool. Are bocanci misto in picioare si geaca smechera, ca si cum ar pleca mintenas la munte sa faca trekking si hiking.

E capabil sa vorbeasca la telefon in timp ce repara. Si pare un meserias teribil de priceput. E drept ca pana acum nu a facut mare lucru. Si ca cireasa se smochineste, pe minut ce trece, in frig. Dar e clar ca domnul Dumbrava nu are cum sa se exonereze de prezenta lui in viata mea. Mai ales acum, ca ne-am cunoscut. Si relatia dintre noi a devenit brusc mult mai stransa.

Azi l-am sunat de doua ori. Si ghici ce fac primul lucru maine dimineata. Domnule Dumbrava, nu va faceti iluzii. Eu sunt cireasa.