cireasa si pornografia prost gestionata

septembrie 23rd, 2010

Cireasa nu este impotriva pornografiei. Cireasa este pentru niste pornografie, cu masura, that is. Bineinteles, asa cum se recomanda sa bei si bere, in mod responsabil. Voi veti responsabil? Nici eu. Voi folositi porno responsabil? Hm.

Si sa vedeti napasta. Mi-am luat eu un macbook, o creatura alba si inefabila, parca facuta din zahar candel. E subtire la mijloc, e usor, e ca un porumbel al pacii. Tehnologia e buna si prietenoasa. De altfel, asa de buna si prietenoasa, incat insista sa ma rasplateasca cu niscaiva foloase de care nu stiu cum sa mai scap.

In general, sunt singura care butonez la laptopul de zahar. Dar se mai gaseste ba un prieten de duminica, ba vreun fruct, ba vreun ponei, sa vrea sa intre cu picioarele in tehnologia mea. Cineva care vrea as vada ce concerte sunt azi. Cum sa spun nu. As parea bizara. Mi s-ar duce buhul ca am fixatii de cireasa avara.

Si da, am descoperit eu butonul ascunde, cireaso, toata istoria calatoriilor tale internetice. Il folosesc cu abnegatie dar mai si uit. Cum de obicei stau cu doua browsere deschise, mi-e greu sa tin minte sa sterg urmele de pe amandoua. Poate ar trebui sa fac netrebnicii doar pe un browser, pe care sa il si denumesc ca atare. Browserul-pentru-porcarii-deocheate. Da, asta e o idee. Dar mac-ul are felul lui de a te intampina.

Cand ii dai drumul, iti afiseaza ultimele siteuri deschise. Sau poate pe cele folosite mai des. Nu, ca eu folosesc chestiunea in cauza in mod responsabil. Deci sunt clar ultimele, scuze ca m-am balbait putin in idei. Si o face cum procedeaza magazinele de electronice cand iti arata mai multe posturi tv, in acelasi timp, intr-un televizor mare. Ei, asa si macul meu. El arata homepageul unor siteuri. Printre ele, si unele mai piparate, ma intelegeti.

Chiar daca cei apropiati ma iubesc asa cum sunt, cu mici stricaciuni pe alocuri, tot nu-mi cade bine. Cand o mana alta decat a mea atinge clapele si este intampinata de privelisti pitoresti ale corpului uman, ciresei ii sare basca. Si pentru ca ea si tehnologia nu sunt chiar prieteni la catarama, da din colt in colt. Ii vine sa se arunce peste musafir si sa-l tranteasca la pamant cat mai iute. Ca sa nu apuce el sa vada toate nazdravaniile celea.

Cum sa explice cireasa. Stii, ma simteam erotica si am zis sa arunc o privire. E destul de penibil. Chiar daca fiecare are elanrile lui erotice personale, tot nu ma coafeaza intamplarea. Cred ca e sanatos sa ramana fiecare cu porno-ul lui secret. Si desi am aceasta problema clara, nu am si o solutie la fel. Oameni vin la mine, vor pe net, si macul meu, binevoitor, le arata ce mai fac eu in timpul liber.

Degeaba ii dau eu ghionti tehnologiei, implorand discretie. Macul primeste pe toata lumea cu bratele deschise. Si cu pornul la butoniera. Doh.

Asta e ceea ce numesc eu pornografie prost gestionata. Si there’s nothing I can do about it.

cireasa de rasul animalelor

septembrie 23rd, 2010

Cireasa nu tine animale pentru ca este egoista. Si tinde sa-si faca mendrele cu viata ei cum pofteste.

Cand se trezeste dimineata, vrea sa o lalaie la o cafeluta cu gust sublim. (O face cel mai bine din cartier). Nu doreste sa sara ca un arc, ploaie, burnita, arsita, sa plimbe o vietate ce acuza crampe. Ea vrea sa vina fara de grija tarziu acasa si sa-si arunce hainele de pe ea din prag. Fara sa se mai gandeasca ca poate cineva are nevoie de o iesire urgenta nocturna, pe motive mictionale.

Cireasa nu vrea sa ia decizii de vacanta in functie de o maimuta, chiar simpatica sa fie maimuta. Trece prin viata fara sa-si pigmenteze fiecare weekend cu probleme legate de accesul cu maimute in cutare si cutare locatie. Fara sa se milogeasca de vecini si sa chinuie mame atunci cand vrea sa fuga brusc, fara planificare, undeva.

Cireasa insista sa poata ramane peste noapte undeva, fara periuta, daca i se iveste pofta. Romanta trece inaintea altor responsabilitati.

Lumea din jurul ciresei stie de aceasta meteahna si o ia asa cum e. Si totusi, pentru ca e o fiinta sociala si iubeste oamenii, cireasa se pricopseste cu tot felul de aventuri cu animalele altora. Despre una dintre ele as vrea sa discut mai ales. O istorie care a implicat hranirea si curatirea superficiala a 4 (patru) pisici.

Mi s-a lasat o cheie sub un ghiveci, niste vecini din cale afara de curiosi si un numar mare de pisici. Instructiunile erau clare. Intra, cireaso, pune apa proaspata in cadita de baut a pisicilor. Apoi pune bobite pisicilor in cadita cu mancare uscata. Si, cireaso, aici intervine partea cea mai complicata.

Trebuie sa dai 5 linguri dintr-o conserva mare sau jumatate dintr-o conserva mica doar uneia dintre pisici, care nu suporta uscaturile. Promit sa nu ai probleme, cireaso. Pisicile care mananca biscuiti nu te vor ataca. Pisica moarta de foame se va freca de picioarele tale, o sa te prinzi ca ea e.

Si oops, avem un aspect. Doua dintre pisici seamana teribil. Tu trebuie sa o hranesti pe cea cu nasul roz si sa o ignori pe cea cu nasul maro. Zis si facut. Intru eu, cireasa evazionista, sub privirile cu sprancene ridicate ale vecinilor. Identific 2 pisici la fel din 4 posibile. Pun cat trebuie din conserva si ce sa vezi.

Cele 2 pisici diferite isi vad de treaba lor. Cele 2 pisici la fel vin grup spre mancarea umeda. Cand vin spre mine, inteleg care e aia care trebuie hranita. Ii vad nasul rozaceu, totul e ok. Situatia e sub control. Doar ca ea, imi scapa acum numele ei dar cred ca nu e relevant, ezita.

Cea cu maro se apuca sa manance, cea cu roz se uita cu ochi de foc. Eu o gonesc pe cea hulpava cu un cocktail reusit de blandete dar si fermintate. O vreme nu mai mananca nimeni. Cireasa e in panica. Un job a primit si ea si nu e chip sa-l duca la bun sfarsit. Apoi ambele pisici vin in cor si baga capul in mancarea destinata doar uneia dintre ele. Pfui, ce ma fac.

Cand mananca, pisicile tin nasul in jos. Prin urmare, singurul semn distinctiv dispare. Am doua pisici la fel, care mananca cu pofta din ratia uneia. Pfui, ce ma fac. Se pune cireasa pe ciuci si isi apleaca fata la nivelul caditei cu mancare. Tot nu merge.

Apoi ii vine ideea geniala sa le atinga pe pisici pe ceafa lor de pisici, sa le provoace sa se uite in sus. Desi face asta cu destula frica, pentru ca astea sunt niste pisici necunoscute. Si stie ea ca animalele nu adora sa fie deranjate de la cina. Pana la urma ideea se dovedeste geniala. Nas maro se da in fapt si este indepartat cu un cocktail de disperare si mila.

Misiune posibila 1 a luat sfarsit. Cireasa procedeaza similar in cele 3 zile in care e baby sitter de pisici. Si slava Domnului ca apoi lucrurile reintra in normal. Cine n-are animale, sa nu-si cumpere. Ca ajunge de rasul lor, ca mine.

cireasa si orient expressul

septembrie 22nd, 2010

De cand eram cireasa pui imi doresc sa ma urc pentru o vreme in fantasmagoricul tren Orient Express.

Nu e doar filmul cel ce m-a facut sa vanez fantasme. Am vazut trenul asta magic oprit intr-o gara, demult. Era pe vremea maritisului meu. Adica acum aproximativ 143 de ani si cateva zile. Brat la brat cu fostul meu sot, inginerul fara inima, ne-am lipit de geamurile trenului numit dorinta. Oprise la Sinaia, pentru a-si distra in mod balcanic distinsii lui pasageri.

Ce oameni calatoresc cu trenul asta din povesti. Doamne cu palarii si perle si domni cu frac si zambete superioare si larghete financiara. Pot sa-mi inchipui singura, mai departe, ca din cand in cand mai si dispare cineva. Cate o doamna corpolenta ce tinea mereu in brate un catelus. Sau macar un domn asmatic, indragostit de o subreta. Parca asa zicea in filmul intesat de crime. Imi place misterul, imi place si trenul.

Din cate am apucat si eu sa prind, zic mai departe. Canapelele sunt tapisate cu o catifea netocita. Toate manerele sunt mesterite din alama. Perdelele sunt de conac englezesc. Oglinzile au rama frumoasa, de tablou de pret. Chiar si uitandu-te doar la exterior, te prinzi ca e ceva cu trenul asta. E asa, ca venit din alte vremuri. Ce inseamna marketingul bine lucrat. Sunt o victima sigura.

Atunci, imediat ce am ajuns la internet, am verificat preturile pentru o cursa macar mica. Tin minte cum mi s-au lasat colturile gurii in jos si umerii le-au urmat. Costa mii de euro sa te dai chiar si cateva zile cu trenul asta luxos. Si tot bosumflata am ramas, pana de curand. Cand m-am gandit ca poate ar trebui sa incerc doua variante.

Sunt o cireasa, ce naibilor. Ar trebui ori sa cer o sponsorizare de la o firma. Sa ii ademenesc pe niste reponsabili de bugete sa imi acopere cheltuielile unei saptamani de Orient Express. Si sa le promit in revers povesti nemuritoare si imagine umflata cu pompa. Sau pur si simplu sa ma angajez o vreme in tren. Macar 2-3 luni, cat sa-mi fac damblaua. O sa exersez pentru interviu faza cu tava dusa impecabil in timp ce trenul se tot misca sub mine.

Mai e o varianta. Sa astept nitel pana ajung o baba respectabila. Si dupa ce o sa-mi gasesc un domn cu frac si inima mare, sa il imbarc cu forta intr-o calatorie. Apoi sa nu-mi mai bat capul cu detalii. Stiti, in Orient Express oamenii mai si dispar. Pentru proiectul asta am alaturi de mine si o prietena buna. Si ma gandesc sa bag strambe si la mama de cireasa.

Cireasa isi doreste mult sa se imbarce in Orient Express. Pentru donatii si / sau idei despre cum poate ea ajunge mintenas in trenul poftei dumisale, va rugam scrieti mai jos.

prieten de duminica

septembrie 21st, 2010

Catava vreme m-am multumit cu ideea unui prieten imaginar.

Pentru cine intreaba, conceptul a fost pentru mine destul de real. Desi universul inconjurator ma ispitea cu ideea ca delirez, am pus mana pe el, pe prietenul I., de destule ori. Pentru cine cumpara, am ras si-am plans impreuna. Am impartit dimineti misterioase si seri de un verde absolut. Eu am gasit in el un sprijin fara seaman. Prietenul imaginar a gasit, imi imaginez, in cireasa, un suflet cald-clocotitor.

Apoi s-au impus niste schimbari. Un cataclism urmat de o clisma emotionala. Am placerea sa prezint noua formula in care cireasa intretine o legatura. Am un prieten imaginar care s-a transformat intr-unul de duminica. Acum imi mai imaginez ca suntem impreuna doar la sfarsit de saptamana. In restul timpului suntem prea ocupati cu alte acareturi.

Unii oameni sunt soferi de duminica. Ei iau doar la sfarsit de saptamana masina si ies cu ea pe drum. Cireasa are un prieten de duminica. Atunci ia ea dragostea si iese cu ea pe drum. Atunci impartim paine cu sare. Atunci ne strangem in brate si ne soptim sopate dulci, mieroase. Legatura se duce astfel la adapostul zilelor de odihna. Cu somn tarziu si mic dejunuri nesfarsite si nefacut nimic anume.

Cum se anunta lumina zorilor de luni, prietenul meu de duminica, I., se precipita precum vampirii. Strange totul in graba, da drumul ciresei si fuge in lume. Sterge urmele in urma-i si lasa in spate un nor de praf. Weekendul urmator, prietenul de duminica apare din nou. Ocupa garile, infige steagul in livada ciresei si pune randuiala in lucruri.

Dar, ca de obicei, cine sa ma creada. Dada, cireaso, lasa ca te stim noi. Ai mai avut tu si un prieten imaginar, parca. Acum e randul acestei noi iluzii, prietenul de duminica. Si intre timp eu ma stradui sa clarific situatia, sa o fac oficiala. Nu-mi place sa am un prieten de duminica si lumea sa creada ca n-am deloc.

Si frunzele cad si bruma se pregateste sa pice/Si cireasa tresalta si-i da toamnei bice/.

sa i se dea platitorului ce e al neplatitorului

septembrie 20th, 2010

Am afisat cateva zile catre lume statusul plateste-ti aproapele. Unii s-au mirat, altii au ras. A treia categorie intai s-a mirat si p’orma a ras.

Sunt de acord cu propunerea culturala facuta de Discovery channel acum ceva vreme. Unitate prin diversitate, ne indemnau ei sa gandim, apropo de oameni. Si mie mi se pare ca atunci cand suntem diferiti, iese mai bine. Dar ma refer la culturi, la informatii, la arii de activitate si alte aspecte conexe, care pot adauga valoare unei interactiuni om-om sau om-om-om sau om-om-om-om.

Dar cand incercam sa fim prieteni, exista insa o baza comuna de valori de la care vreau sa plecam impreuna. Umar la umar, fara dubii si scenarii alternative. Fara sa plangem pe parcurs, tu sau eu. Fara sa ne vina ganduri ucigase la cafea. Fara sa ne intrebam reciproc: eu cu ce am gresit.

Ca sa fim prieteni, eu am nevoie sa ma insotesc cu oameni punctuali, cu care stiu ca pot face o treaba. De la mine sigur nu o sa patesti un scenariu in care o sa-ti intre os prin os de asteptare afara. Nici afara, in soare, nici asezat si singur. Daca voi intarzia uneori 8 minute, o sa anunt si o sa ma scuz tare de asa neplacere. Prieten al meu, vreau sa faci la fel.

Mai insist sa nu ma trezesc ca esti genul suparacios, care sa ia personal tot feluri de nimicuri impersonale.Te rog sa nu suferi de mania persecutiei, sa te temi ca ti-as putea face nu stiu ce si sa cauti nod in papura prieteniei noastre. Ca, daca faci asa, nu prea mai avem ce vorbi. Eu o sa cred ca esti de pe alta planeta, nu a mea, si o sa te invit sa te intorci acolo, printre ai tai.

Si, mai ales, vreau sa vorbesc despre regina relatiilor bune intre oameni. Ca sa fim prieteni, eu zic sa ne platim fiecare ce consumam. Nu insist ca tu sa-mi faci cadou cine stie ce beri atunci cand iesim in oras. Si eu nu vad de ce trebuie sa platesc cireasa singura taxiul, atunci cand ne vedem, noaptea pe la 3.

Daca eu fac febra mare si, de la prea mult delir, te invit sa te omenesc cu oarece, atunci ai de ce sa te relaxezi. Daca nu, stai in garda si intreaba-ma cati bani trebuie sa-mi dai. Daca am mancat, baut, dormit, calatorit, mers la film, folosit prezervative impreuna, sari ca un arc. Fa gesturile firesti de a incerca sa platesti. O sa-ti te anunt daca nu e cazul dar tu propune-te, neplatitorule, la plata.

Si eu o sa procedez la fel cu tine. Sa nu-ti fie frica ca vei fi pagubit, cu mine alaturi. O sa apar cand am promis, chiar daca nu am chef. O sa vezi ca nu o sa ma supar, cand apar probleme mici intre noi. Si o sa-ti dau mereu banii inapoi. Pretind la fel. Si, toate acestea fiind zise, hai sa facem o lege. In prietenia noastra, sa tinem amandoi cu dintii de mottoul sa i se dea platitorului ce e al neplatitorului.

Adica si tu si eu dar mai ales tu, sa fim atenti sa nu calcam pe becul financiar al celuilalt. Amin.