fund cu miros de piersica

august 25th, 2010

Cireasa se gandeste destul de mult la hartia igienica, in general. Iar cand merge la supermaket, cireasa se intreaba adesea de ce hartia igienica miroase ori a nimic, ori a piersica sintetica.

De unde pana unde precedentul care a stabilit ca fundul trebuie sa miroasa a piersica sau sa nu miroasa deloc, nu pot sa-mi inchipui. Imi pare ceva aproape filosofic. Precum zicala secolul 20 va fi religios sau nu va fi deloc. Si uite ca noi suntem in secolul 21 iar rafturile sunt pline ochi de hartie igienica alba sau culoarea somon fume.

Din pachetele piersica, daca le agiti si eu le agit, se ridica un miros greu. Inca nu un miros de fund dar cu siguranta miros de piersica sintetica. Am vazut ca oamenii aleg cu precadere piersica asta. Nu apreciaza hartia pur si simplu. Vor sa dea noblete actului lor intim.

Gasesti azi hartie cam cu orice desen. Pestisori, mingi de fotbal, flori, motive geometrice, pasarici si alte inventii placute ochiului. Dar cand e vorba de adaugat o aroma, universul se ingusteaza grozav. Oamenii dau din colt in colt si apoi tot la piersica ajung, usurati. Piersica ii ajuta sa se usureze.

Sa fi studiat oare producatorii problema, oare. Sa fi combinat mirosul de fund cu diversele miresme frumoase luate din natura. Sa le fi dat ca piersica, aceasta batrana actrita, este singura capabila sa se uneasca intru miroase cu el, cine stie. Pesemne asa a fost.

Umbla zvonrui ca pepenele galben a fost respins pe motiv ca e prea puternic. Zmeura pe motiv ca e prea exclusivista. Merele nu s-au calificat nici la preselectie. Prea populare.

Oricum nu se mai prea pot face multe in privinta asta. Lucrurile stau asa. Ori fundul iti miroase a fund ori fundul iti miroase a fund cu un usor iz de piersica mecanica. As vrea sa vad ca piata de hartie igienica devine mai zglobie. Ca oamenii isi scot ochelarii de cal si cer miros de menta. Dar vremurile sunt grele. Cine sa mai aiba grija de asta.

Eu as merge pe prima varianta, daca ar vrea cineva parerea mea. Dar cine sa mi-o ceara. Producatorii produc 2 sau 3 straturi cu sau fara miros, fara sa ma intrebe nimic. Eu insa o tin pe a mea. Ce sa fac. Mirosul de fund pur si simplu mi se pare mai cinstit. Mai ales ca, in acele momente, nu sta nimeni sa se bucure de piersica respectiva.

Pentru linistea mea insa, trebuie sa stiu. Voi apreciati un miros de fund si atat. Sau sunteti genul care cautati piersica pe raft. Si daca da, de ce.

despre oferte speciale

august 24th, 2010

Nimic nu ii atrage mai tare atentia ciresei decat o oferta speciala.

Daca aude cineva asta poate sa spuna fara sa se gandeasca prea tare aaaa, esti un fruct oneros, ahtiat dupa cumparaturi. Ce cireasa rea si consumista esti, imi faci chiar si rau la stomac.

Probabil ca nu gresesc si esti genul ala. Cum vezi la cora covorase de baie desi nu folosesti covorase de baie sau folosesti si sunt in stare impecabila, cum iei. Si desi nu incalzesti niciodata nimic, esti vazuta des cu un microunde imaculat de nou la subrat. Ca doar era cu 70% mai ieftin, din colectia de vara trecuta.

Ei bine, nici pomeneala. Doar ca m-am prins in sfarsit ce inseamna o oferta speciala si de ce se intituleaza asa. Descoperirea ma fascineaza. Observatia este valabila cel putin pentru tara noastra. Dar promit sa cercetez in continuare si sa revin cu artefacte care sa-mi sustina teoria si peste hotare. Pana la urma romanul e si el om.

Oameni buni, cand cineva pune o oferta speciala pe un geam/site/raft, inseamna ca este pentru el si doar pentru el, un moment special. Adica isi doreste el, patronul, sa vanda ceva neaparat, si comunica asta prin aceste cuvinte potrivite. Oferta este foarte speciala pentru comerciant in sensul in care, daca reuseste sa vada chestia cu pricina, a pus-o.

Din motive neintelese si amuzante pe deasupra, clientul crede ca mesajul este pentru el si doar pentru el. Isi informeaza cunoscutii si consortul ca exista o oferta speciala si se chinuie sa profite de ea. Crede, fara sa cerceteze, ca tocmai a dat peste un chilipir care trebuie sa treaca deindata in proprietatea sa.

Daca ar studia cu atentie obiectul care poarta eticheta oferta speciala, ar vedea cum, de cele mai multe ori, el e special de scump. Sau special de vechi. Sau special de neperformant. Sau oricum, e un produs care sfideaza legile comerciale normale. Dar nu in bine, ci in rau.

Sigur ca vazand asa comic de situatie, patronii s-au luat unul dupa altul si au scos toti oferte speciale. Si au prins curaj in a-si vinde cele mai scumpe, ramase prin stocuri, nefolositoare, absurde si ciudate produse cu un titlu pompos. S-au mirat putin, la inceput, vazand ca ceva care nu mergea acum rupe. Dar s-au veselit si au implementat mecanismul.

E drept ca e induiosator ca un patron vrea sa imparta cu noi sentimentele de placere pe care le-ar simti daca ar reusi sa vanda ce nu reuseste in mod normal cu oferta speciala. E dragut si ca studiu social faptul ca anuntul oferta speciala ne inlatura orice suspiciuni.

Dar noi, cumparatorii care ii trecem pragul fizic/virtual, trebuie sa fim atenti. Si sa nu mai picam in plasele ofertelor speciale, de care sa fugim mancand nori. Sau macar sa ne amuzam deslusindu-le intelesul. Oferta e speciala pentru cel care o face. Si care va fi mai bogat/mai promovat/mai usurat dupa ce noi curatam resturile care il incomodau.

inventar

august 23rd, 2010

Cireasa are niste probleme tehnice. Dar ne auzim maine. Ea e bine, sanatoasa.

fratia breloacelor dar si a artarului

august 20th, 2010

Fratia breloacelor s-a incins in jurul unei sicle de sirop de artar.

Adusa din Canada si fabricata dupa standarde bio, sticla a cantarit o gramada de grame. Si a facut cireasa sa ofteze la auzul pretului piparat. Si tocmai pentru a impartasi asa ocazie deosebita, cireasa a adus alaturi pe a cherry, poneiul nazdravan, si pe dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Baut cu lingurita, lins cu degetul, amusinat din sticla, artarul a dezlegat limbile femeilor. Nici nu mai stiu cine a inceput dar zau daca mai conteaza. Rand pe rand a trebuit sa recunoastem ca da, avem. Si sa scoatem din posete, fiecare, cate un biet breloc.

Cireasa are un breloc cu un pestisor, capatat de la SMPE in conditii suspecte. Era vara lui SMPE si eram intr-un magazin cu multe lucruri frumoase, intr-o insula insorita toata si perfect croata. SMPE se plimba printre rafturi si se uita la cate lucruri ai putea cumpara pentru o femeie. Va spun, un paradis micul magazin.

Toate exponatele erau mari, frumoase, noi, albe cu albastru si nitel bej. Am iesit din magazin, cumparand ceva frumos pentru mama de cireasa. Pentru ca nu a putut sa se hotarasca, SMPE a ajuns la casa buimac (presupunere). Aici l-au cuprins remuscarile.

S-a gandit ca cireasa e afara si magazinul e dragut si cireasa e femeie si femeile vor, la naiba, mereu cadouri. Asa ca a achizitionat pentru cireasa un breloc dintr-un cos cu maruntisuri. Si i l-a oferit cu dragalasenie, intalnind-o in soarele torid.

Cireasa a zambit stramb, i-a infipt cate o furculita imaginara in fiecare ochi si a luat obiectul. Il are si azi la chei. Ii aminteste diverse. Nu vrea sa renunte la el. O sa incerce sa-l introduca in colectia jubiliara a orasului Bucuresti. Sa dainuie peste veacuri, o mostra de istorie vie. Asta primeau femeile in 2008, daca erau cuminti.

Poneiul are la chei o masinuta. E rupta dintr-o masinuta mai mare. Poveste lunga si imbarligata. Dentista are la chei o inima. Nu inima lui pulsanda, ci una cumparata dintr-un oras turistic de renume. A cherry a avut la chei un leu. Se pare ca el a fost incendiat in cadrul unui ritual secret. Nu se stiu amanunte. Poate e mai bine.

Ce e cu barbatii astia oare. Ce ii mananca, precum un animal salbatic din interior, si ii indeamna la gesturi atat de mici. De ce ai oferi cuiva, oricui, chiar si unei matusi de la tara, un breloc. D-apai unor femei dragute, care o sa se uite la tine cu ochi mariti de neintelegere.

Un breloc, asta-i culmea, un breloc. Si se pare ca este o alegere unanima. Barbatii cred ca femeilor din viata lor le-ar placea teribil sa agate la chei un breloc sentimental. Si se duc la un magazin de nimicuri si il aleg ca pe o carte buna. Sau o fusta frumoasa. Sau un inel cu diamant.

Iar cand il ofera sunt mandri ca si cum au invins la 100 de metri garduri. Ce aiureala, am decretat in cor si am mai luat o gura de nectar de artar. Daca gresea unul, mai intelegeam. Avusese febra/diaree/fusese dat afara/ii murise cainele/il avansasera contabil sef.

Dar patru barbati diferiti ca educatie si aproape si religie, patru barbati cu varste si coafuri diferite, sa aleaga cate un breloc drept cadou pentru femeia speciala lor, asta-i prea de tot. Vom schimba lumea, a decretat fratia breloacelor rusinoase. O sa vada ei.

Apoi fiecare si-a pipait pe sestache brelocul si a plecat sa se culce. In secret, cireasa a dorit si ea sa faca brusc un cadou.

gazela plus Gazelle egal love

august 18th, 2010

Primul motiv pentru care am vrut sa incerc o Gazelle este ca mi-a fost recomandata de catre regina Olandei. Asta nu e putin lucru. Si berea pe care o sustine ea ma multumeste uneori.

Al doilea motiv este emotional. Cine tine magazinul cu Gazelle imi este prieten printr-o prietena. Si isi are sediul foarte la indemana, fix in centru. Exact pe unde ma dau eu in mod natural.

Apoi am mai avut un motiv serios. Cand nu sunt cireasa, ma cred in secret o gazela. Una cu glezna fina si umblet gratios. Cu ochi umezi si pielita fina si orice mai vine la pachet cu asa ceva. Si m-am gandit ca gazela plus Gazelle nu poate rezulta decat egal love.

Restul motivelor doar le-am intuit. Ca este o bicicleta frumoasa, portocalie. Ca exista pe lume din 1892.

Ca are ghidonul cu niste coarne putin cotite, special gandite pentru o bicicleta de oras. In felul asta, o cireasa sta calare pe o Gazelle intr-o pozitie ideala, cu spatele drept. Cea mai bune pozitie pentru sucit capetele trecatorilor, am descoperit.

Si ce pofta m-a apucat sa-mi cumpar una. Desi la inceput eram destul de nonsalanta si imi tineam capul semet pe umeri. Dar gonind cu ea printr-un Bucuresti fara oameni si cu niste caini prea lesinati de caldura ca sa mai aiba chef de mine, m-au cuprins toate nabadaile.

Calare pe ascultatoarea bicicleta, a chiuit cireasa ca pe camp. I-a dat bice cu grija animalutului elegant si a strabatut in pas saltat un Bucuresti de duminica covarsit de arsita. Parca si niste racoare am simtit, de la viteza ametitoare.

Ce mi-a placut mie, sa zic si altora. Aici locuiesc Gazellele. Niste biciclete carora nu le vezi lantul si asta inseamna pantaloni nesfasiati si fuste fara vaselina.

Si ma gandesc ca regina Olandei chiar mi-a vrut binele. Ce femeie de treaba, sa propuna unei cirese sa incerce asa bidiviu cuminte si luxos. Dupa ce mi-am facut mendrele cu ea, am ajuns acasa si am desfacut cu mare zgomot o bere. Tot recomandata de doamna asta cumsecade. Si am baut-o in cinstea ei.